Blogul nu e o modă, e o stare de spirit

Archive for septembrie, 2010

“Falling” (Julee Cruise)- PITICUL ŞI BLONDA


Imagine si muzica din filmul “Twin Peaks” by David Lynch – un film subtil de groază, ca vremurile în care trăim.

Piticul spune, la un moment dat: “Laura Palmer e plină de secrete!”

O lume plină de secrete… PITICUL ŞI BLONDA…

Filme de văzut, muzică de auzit!


Experimente (gând)

Fă-o să cânte… “See Me Fall”…

(Lady and Bird)
Întâmplarea face să pot, acum, experimenta (cumva) bătrâneţea…
Câteva dureri, oleac de insomnie, câte un fir alb, câte o spinare amorţită, apoi tabieturi… oleac de singuratate (norocul meu cu Lapi!), oleac de melanholie, un dram de nelinişte, un pic de cădere, un fir de apăsare, câte puţină depresie… Toate, într-un splendid tablou de toamnă târzie, ale cărei unghii le simt adânc, în carne…
Experimentez bătrâneţea, aşa cum alţii experimentează moartea… La final, trebuie că eşti mai pregătit…

Sculpturi de George Segal de pe aici, aici, aici, aici, aici
Chem lângă mine nişte doamne pe care le iubesc: e X ergy, Ştefana, Gabriela, ora 25, Mary, Diana, Belle, Carmen, Tertis, Gabi, Lanternativa


Livada

Când toată lumea agonizează şi se lamentează, când şcolile stau cu mâinile încrucişate şi aşteaptă gir de la Stat, iată că în Laurian o mână de oameni se apucă să-i educe pe copii ÎN SPIRITUL MUNCII! Ce veţi vedea e rezultatul unui efort enorm, efortul de a transforma livada unui liceu într-o frumoasă PETRECERE…

Mulţumesc Mihaelei Prăjinariu pentru foto şi…efort!


Why Worry?

Chiar!!!!!
Şi totuşi…

Dire Straits pentru: Andra, Diana, Gabi


Parolat: Ţăndări de inimă

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:



Plimbare duminica (II)

Pentru a scăpa de stress, vă recomand o plimbare în Bucovina… Ţara ciupercilor de tot felul, îmbietoare şi frumos mirositoare…
Aici, hribi de la doamna Uţa, pentru tine, Andra!


PS Tohani pt Dumitru, Vania şi Mihai!


Parolat: O altfel de studenţie

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:



Boboci…

Bafta tuturor bobocilor!!!

Baftă şi ţie


Vară, la final

Foto de Andra Agachi


Silk

E clar că moda nu e preocuparea mea în niciun fel… Blugii pe care-i port mereu îi exasperează pe colegi… Asta nu însemnă că moda, ca ARTĂ şi nu ca maimuţăreală ieftină (de genul, azi se poartă roz, hai cu toţi, la roz!!!) nu mă preocupă. Îmi place să văd mătăsuri, costume tradiţionale, invenţii… Pentru că starea mea de azi e una bună, mă gândesc la mătase… găsesc chiar şi câteva modele…

Image source:AICI
“Silk” un film rafinat ce merită văzut!

Andrei, Ştefanei, Ioanei si lui Mary, lui eXergy, Gabrielei


Arbor invers (lectură)


Arbor invers

“Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.

Mereu cu creierul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scâteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă…
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.”
Nichita Stănescu, Arbor invers
Invit la citit pe: Ioan Usca, Beausergent, Dumitru, Andra, eXergy, Ganditorul, Gabi, Diana, Belle


Plimbare duminica

Aici, în capătul lumii, nu se întâmplă, în week-end, de cele mai multe ori, absolut nimic! Până acum, mai era câte un spectacol. Acum, cu noile salarii decupate, nu cred ca actorii vor mai veni la muncă… Aşa că, pentru mine, “spectacolul” e, de cele mai multe ori …Lapi! Astăzi, la bunici, la Ionăşeni, pe câmp şi în liziera umbroasă… LAPI FOREVER!

Nataşei, lui Gabi, lui Piti!


România de azi: sărac, rupt în fund …profesor(?)

Umblam azi prin piaţă şi mă enervam că puţinii bani pe care părinţii îi au trebuie daţi pe “flori la profesori”!

Imagine source: AICI
Dacă m-ar întreba cineva (noroc că nu mă întrebă!!!)cu ce sentiment încep un nou an de muncă, ei bine, i-aş răspunde: CU UN SENTIMET LUGUBRU!!!!
Nu am nevoie de flori fanate, nu vreau, de fapt, nimic!
Vreau să se termine naibii guvernarea asta, cea viitoare, secolul asta, ţara asta…să se termine, să revenim la starea de amoebă, la starea aceea paradisiacă şi frumoasă, în care totul e posibil!

…NU AM NEVOIE DE FLORILE NIMĂNUI, fanatele flori, de “atenţiille” părinţilor! Nu am nevoie, helas, de nimic! ASTA e starea pe care o am, la fiecare început de an şcoar, ÎN ROMÂNIA!


Prinşi (gând)

Prinşi în viaţă cu îndârjire, ca intr-o picătură de chihlimbar…

Cu zborul încremenit, cu ochii deschişi…

Prinşi într-o secundă, prinşi pe veci, prinşi dramatic, prinşi până ce chihlimbarul se va topi…


…ÎMPĂTIMIŢI DE PRINDERE…

Source : AICI, AICI, AICI.
Andrei, Roxanei, lui Liviu, Smarandei.


La “mănăstiri”

Am revăzut, duminica, spectaculoasa Putnă a lui Ştefan cel Mare, cu, mai nou, lipsita de graţie , masiva şi inexpresiva ei pictură interioară.  Chiar nu au înţeles nimic de la înaintaşi diriguitorii bisericii!

În rest, vizitatori, de cele mai multe ori neiniţiaţi, care merg “la manastiri” fără prea mult studiu înainte şi fără, de cele mai multe ori , nimic în cap. Îi vezi , goliţi de sentimente, goliţi de tot, căscând gura şi admirând mai mult florile puse de călugări (ceea ce nu e rău deloc!).

Şi la Putna şi la Neamţ, călugării care vând lumânări si care primesc acatiste au o privire plictisită, scârbită, te măsoară după suma pe care o dai. Dacă e mai măricică, privirea lor devine vioaie şi activă, aproape amabilă. Dacă cumperi doar câteva lumânări, le primeşti trântite! La Putna Ta, Ştefane!!!

Putna aşteaptă de secole să ne trezim! Nu judec pe nimeni, doar observ.

Dedicaţie: pentru un foarte harnic iubitor de biserici : MERLINLX ŞI PENTRU UN ATENT ANALIST AL CELOR MĂNĂSTIRI: DUMITRU, şi, desigur, lui SORIN IOAN USCA, analist acribic, ziua, şi nuvelist spumos, noaptea.
PS Am tot fost la Rădăşeni să mă rog. Acolo e un PREOT CU MULT HAR, parintele Petru Irimescu care ştie să se roage şi care ştie să înalţe biserici!!! O face FIRESC şi o face ca un soldat al lui Dumnezeu, nu ca un cămătar!!!


Anna

Anna Pavlova, una din cele mai frumoase şi pline de strălucire balerine din Rusia a murit la 50 de ani pentru că nu a dorit să trăiască fără artă, fără Frumos, făra ceea ce-i fusese MENIT să fie: “Mai bine mor, decât să nu dansez!”

Dansul, ca şi zborul, are această calitate, că te desprinde din cotidian, dar cu ce preţ! Perfecţiunea costă. Dar Clipa de Graţie merită totul, până la capăt!

Surse foto: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.


AŞTEPTAREA

Poate că ASTA e ceea ce aşteptau cu toţii…

…să se arunce în ARCĂ şi să plece…

O Arcă enormă, ce ar fi cuprins un popor întreg, cu gospodăriile lui, cu munţii lui frumoşi şi cu apele lui, cu cerul lui superb şi cu mănăstirile lui, cu oamenii lui sfătoşi şi atât de prietenoşi, cu mirătorii lui copii şi cu bătrânii lui plini de POVEŞTI, cu vacile lui, frumos a lapte mirositoare, traversând, în sictir, asfaltul, cu stânile lui behăinde, cu fluturii lui, cu ciorile şi cu mormintele lui cuminţi, prăbuşite pe-o rână…

Poate că ASTA aşteptau…

…Să crape buba inflamată a prostiei, a parvenitismului, a politicărelei, a idioţeniei “mici şi bere”, a manelizării, a porcizării, a tâmpizării, a şmecherelii, a stupizării, a cretinizării… şi, peste buba asta enormă, poate că aştepta… INVAZIA DE EGRETE!

Minunatele picturi de Gabriel Pacheco
Dedicaţie: Andrei, eXergy, Radu Botta, Dumitru, Vania, Gabilutza, Gabriela, Gânditorului, Frumosului sergent,
blândei Diana, lui Gabi, lui Belle, Ştefanei, lui Costin, lui Mary, lui Paul,
…şi tot aşa…


Fluturi de toate felurile…

Aşa stă sufletul uneori, prins în ace, ca un fluture…

(Cuba Gallery)
Pentru tine, pentru Ştefana şi Mihai!

Lara Fabian, Adagio
PS În caz că ţi-e dor de Ştefan cel Mare şi Tare…

..sau de Lapchi, după o zi de alergat…


Picturile ţesute

Pe la 1380 francezii îşi imaginau Apocalipsa prin ţesături uriaşe, în timp ce noi o făceam, cu vreo sută de ani mai târziu în registrul sublim al Voroneţului. Unii ar putea considera tapiseriile drept arte ale kitsch-ului. Mărturisesc, am avut şi eu tendinţa asta şi am privit cu neîncredere dincolo de vitrinele cu care atât se mîndresc cei de la Bruges, sau de la Paris, cei de la Bruxelles şi atâţia alţii…

Cu toate acestea, tapiseriile au ceva fascinant în ele. Ţesăturile “line” sunt făcute după o pictură sau un desen îniţiale…ACOLO E ARTA şi meşterii tapiseriilor Evului mediu nu au făcut decât să urmeze modelul…

Tapiseria Apocalipsei este celebră prin dimensiunile şi meşteşugul ei, prin imaginarul medieval.

Pasărea nefericirii…

Mai apoi, tapiseriile au constituit ornamente fastuoase pentru regi.

Turnirurile, legendele, peisajele, călătoriile, toate vorbesc despre Frumos şi despre dorinţa omului de a se situa ÎN EL.

Poate că una din cele mai sensibile teme este aceea a Fecioarei cu licorna.

Licorna sau inorogul sau unicornul reprezintă tot ce spiritul uman a realizat să redea prin ideea de Puritate, de sfinţenie, de virtute. (aici, sus, foto de Dumitru )

Surse foto: AICI!
Licorna capivă e o temă frecventă a neputinţei Spiritului de a evada, a neputinţei, dar şi a sublimului aşteptării. E multă demnitate în inorogul captiv…

Nu e tocmai  “Răpirea din Serai” , nu?

Blazoane, forţă, ispită şi regalitate, eleganţă şi splendoare, aşa se face educaţia unei naţii!

“Fântâna iubirii”…

În magazinele de azi, mai poţi găsi copii ale acestor celebre opere medievale. Şi, de ce nu, aducerea lor în utilul vieţii noastre…

Se dedică ANDREI.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers