Culegerea mea de texte (II): vara fierbinte a lui 2010

(Foto-art: Karen Knorr, INDIA SONG; Thanks, dear Karen!!)

MIHAI SAVA

Nepoezie

“nu cred că toamna chiar ucide…
E doar departe, cu mirosul ei de viţă neculeasă.
Oh! coasa foşaie, galeş,
În aşternutul de copil,
cu clape albe, o muzica neascultată de demult…
Sunt om, c-o singură poveste.
În-cetinit în sihastriile necunoscutului Rarău.”

In vino veritas

“Ce frumoşi eram cînd eram tineri! mi-ai spus, nici măcar nu ne era frică de moarte, acum o simţim peste tot, în genunchi, în coaste, în gît, acum ţi-e frică să devii batrină, acum te gîndeşti din ce în ce mai des la moarte, atunci nu-ţi era teamă de nimic, iar moartea era atît de departe…

Ce frumoşi eram cînd eram tineri! ai spus…Şi vinul răspîndea arome de prună coapta şi ciocolată amăruie…”

CRISTIAN BĂDILIŢĂ

Aligatorul

“Ocupaţia de bază: sinuciderea.
Te sinucizi în fiecare zi
cu sentimentul că la judecata de apoi
vei căpăta un grad în plus
la o sută de grade minus.
Cei din jur îţi dau cu drag o mînă de ajutor
pe gratis.
Viaţa se măsoară în cercuri ermetic închise.
Deteşti linia ca pe o erezie.
Ce urmează?
Nimic: cerc închis.
Fiule, de ce urli ca din gură de şarpe?
Nimic, la naiba.
Doar cercul.
Şi-n pîntecele său o pereche de ochelari.
Doi morţi braţ la braţ
două pleoape cu zimţi.
Apoi din nou cercul.
Ermetic închis.
Linie dreaptă, vreau. Linie dreaptă.
De ce urli, fiule, ca din gură de şarpe?
Linie dreaptă.
Faci un pas în gol şi atît.
Sictir mon cher!
Pardon.
Pe cuvîntul tău de aligator.”

COSTIN TĂNĂSESCU

Pustiul din tine

“În fiecare weekend
inventezi morţi dragi,
morţi sexy
morţi cu rating.

De fapt… în mijlocul deşertului
e greu să înţelegi
că singurătatea nu are umbră.
Faci ochii mari,
întinzi mâna şi soarele
îţi încălzeşte inelul.

Sunt degetele tale. Care ard.
Şi Dumnezeu e departe.

Eu nu am pierdut pe nimeni.
Niciodată.
Ar trebui să
răsfoieşti autopsiile
celor care plâng
pe mesele de piatră.
Ai putea să faci asta
însă
tu ţii neapărat
să-şi pună lumea fruntea
pe cutele rochiilor tale.”

DUMITRU AGACHI

Cămaşa

“Port pe dinăuntru,
Lipită de pleură,
De prapuri şi timpane subţiri ca o trestie
Gînditoare
Cămaşa
Ce nu mai e albă demult
Între cutele ei
Stau zămislite şi aşteaptă clipa cea mare a
Naşterii
Toate gândurile
Şi dorurile mele
M-am văzut atât de clar îndepărtându-mă
Prin pajiștea înflorită din picturile bunilor mei prieteni
Îmbrăcam pe dinăuntru
Cămașa aceea zdrențuită
Peste un gol negru
Care așteaptă… așteaptă…”

Un fel de epilog de la IvCelNaiv:

“însă când fu să-nceapă seara programul la televizor/ frunzele de praz de ciudă au crezut că mor/ iar garoafa ciufulită, de după perdea/ ce se mai hlizea, ce se mai hlizea…//”