Pain (gând)
Durerea în sine e pură, cum spuneam, e perfectă… De multe ori spunem că durerea e ca un sfredel. Aşa credea şi Botticelli!
(Imaginea iadului, după Botticelli – SOURCE)
Reamon, “Pain”
Muzica verii
Am găsit pe blogul Ora 25, un blog pe care-l recomand călduros, o nouă jucărie muzicală: SoundCloud. Mărturisesc cu ruşine că nu ştiam de ea!! Aşa că mi-am creat repede un cont şi am postat 3 melodii din care una vreau să v-o împărtăşesc şi vouă. E vară, plouă, unii sunt în concediu, alţii pur şi simplu cutreieră pe bloguri…
M-a surprins cât de plăcut sună muzica veche românescă, deşi recunosc că nu eram o mare admiratoare, mi se părea mai degrabă naivă. Dar, vai, cât de frumoasă e naiva muzică veche, faţă în faţă cu cea de azi!!
(Foto de Andra Agachi, luate la Varatec)
(Constantin Drăghici, A căzut o frunză-n calea ta)
Chopin, “Nocturnă”
“Până la urmă
Ceea ce lipseşte primăverii
Sunt tocmai teii
I-am uitat undeva în Copou
Nu m-au privit îndepărtându-mă,
Nici unul nu m-a urmărit ca o fantomă care să-mi
aşeze peste ochi „o mână ca o frunză cu dinţi”
şi să aştepte
să ghicesc cine este, cine sînt…
Oricum nu şi-ar fi putut ascunde parfumul
Foşnitor al coroanei în care se leagănă scrumbiile de sare
La pogorârea Duhului Sfânt
limbile verzi umbreau porţile
şi în tâmpla de uşă
stăteau agăţate ca să ne umplem de mireasmă
În pătate frunze de franceză
nu am reuşit niciodată să învelesc
un poem ca în hala de peşte
Rodenbach îi poza lui Khnopff
ca o statuie
spunându-i
doar aşa, pentru conversaţie la un pahar de absint,
„La ville est morte, morte, irréparablement!
D’une lente anémie et d’un secret tourment,
Când tocmai teii lipsesc din oraş…”
Dumitru Agachi
Caspar Friedrich, A Walk at Dusk (source)
Puterea blogului!
Până la urmă, dependenţii de blog vor fi de acord cu mine că, dacă scrisul e un drog sublim, comunicarea e parte din respiraţia noastră! Comunicând, am reuşit să ne punem de acord, să ajutăm oameni…
Aceşti copii au un zâmbet fericit DATORITĂ VOUĂ, PRIETENILOR MEI!!! Vă mulţumesc şi, dacă o sa mai aveţi de dăruit, o să-i faceţi din nou fericiţi! Eugenia vă mulţumeşte tuturor şi vă este profund recunoscătoare:
Le mulţumesc tuturor celor care au adus un zâmbet copiilor Eugeniei, trimiţând haine, jucarii, medicamente, alimente şi bani: d-nei Violeta Băltuţă, d-nei Smaranda Ghita de la Iaşi, d-nei Carmen Moraru, d-nei Mihaela Tunea, d-nei Dana Cardaş, Ionelei Cuciureanu, d-nei Mariana Mărginean de la Bucureşti, dlui Daniel Botezatu, d-nei Rodica Mighiu, d-nei Nora Damian, d-nei Maria Ştefanel de la Sibiu , Smarandei Agachi de la Bucureşti, Brânduşei, Alexandrei Andrioaie, d-lui Ovidiu Aniculăese, lui Tibi Ungureanu şi familiilor Megherlich şi Morissa din Anglia, d-nei Tana Onofrei, d-nei Gabriela Mangâr … păstrez lista deschisă. VĂ MULŢUMESC!! AJUTĂ!!
PS Dacă am omis pe cineva, vă rog calduros sa-mi daţi un semn, e important pentru mine!!
Utopia americană, utopia românescă: MESAJUL LUI CHAPLIN! Şi al lui Caragiu!!!
Un mesaj pe care orice dictator în faşă, orice dictatoraş, orice bebe-dictator ar trebui să ştie a-l traduce!!!!
…şi o replică românescă!
TOMA CARAGIU, “Actorul şi sălbatecii”
“Băţul”
Pe canicula asta, mintea se transformă într-o îngheţată pe care un copil a uitat-o pe o bancă, în parc… Aşa că m-am gândit la o frumosă zi de vară , cu temperaturi suportabile, la Humor, cu ANDRA şi LAPI! Click pe foto , daca vrei mărire…
Pentru tine, Andra!
Lapi a făcut o alergare la Ionăşeni şi apoi, epuizat fiind, a pozat un pic PENTRU TINE!!!
Norii
Când mergeam la bunici, de pe deal norii se vedeau ca uriaşe personaje puse pe şotii… Sunt sigură că, măcar o singură dată, măcar copii fiind, v-aţi jucat cu norii…
Norii puşi pe ceartă, norii -pisici imense, torcând pe creştetul copacilor, norii prăvălateci, norii prietenoşi sau găunoşi, norii ne însoţesc singurătăţile şi ne hrănesc mintea…
Norii grei ai ploilor necăzute, picotind după vreo stîncă sau păscând iarba cu frenezie, norii gingaşi şi norii şovăielnici, colorându-se, în apus, şi păşind regal peste noi… câtă veşnicie poartă cu ei norii!
Sunt ACEEAŞI de atunci, de când mergeam, în iulie, în vacanţă la bunici…aceeaşi pe care-i priveam de pe deal, din fânar, în timp ce inventam poveşti pe care singură mi le spuneam…
Norii sunt aceiaşi, bunicii nu mai sunt… Norii, cu ameţitoarea lor lentoare, cu haloul urieşesc pe care-l construiesc în noi. Cine-şi mai acordă timp să se joace cu norii?
Foto luate de mine la Ionăşeni, Vf. Campului, Botoşani.
Profesorul Dumitru Irimia (1 an de la stingere… “IZVOR”)
Doamna Smaranda Ghiţă mi-a trimis acest audio cu dl. profesor Dumitru Irimia. Pentru ca nu ştiu prin ce minune, am reuşit să încarc AICI fişierul audio, şi pentru ca nu am mai reuşit să-l încarc pe Blogul Dumitru Irimia, vi-l las dumneavostră, prietenilor mei, să ascultaţi vocea caldă a profesorului şi frumoasele domniei sale excerciţii ale minţii: Dumitru Irimia
Ochi de copil
Ochii copiilor Eugeniei s-au umplut de bucurie la vederea cadourilor de la colegii şi prietenii mei…
Le mulţumec tuturor celor care au adus un zâmbet copiilor Eugeniei, trimiţând haine, jucarii, medicamente, alimente şi bani: d-na Violeta Băltuţă, d-na Smaranda Ghita, d-na Carmen Moraru, d-na Mihaela Tunea, d-na Dana Cardaş, Ionelei Cuciureanu, d-na Mariana Mărginean, dlui Daniel Botezatu, d-nei Rodica Mighiu, d-nei Nora Damian, Smarandei Agachi, Brânduşei, Alexandrei Andrioaie, d-lui Ovidiu Aniculăese, lui Tibi Ungureanu şi celorlalţi foşti elevi ai Laurianului, care acum sunt in Anglia, d-nei Tana Onofrei … păstrez lista deschisă, deoarece pachete sunt pe drum… VĂ MULŢUMESC!!
Din categoria “vocea boborului” (I)
Pentru că e vacanţă, mai deschid câte un ziar… Ştirile sunt chiar comice…daca nu a r fi triste…
“Locuitorii din Dorohoi au fost deranjati de risul deja obisnuit al presedintelui Traian Basescu. O familie care locuieste in zona Garii l-a intrebat pe un lucrator al Serviciului de Protectie si Paza: “De ce ride asa Basescu? Are o problema sau este drogat? E asa de distractiv?”. Barbatul si sotia acestuia, a caror locuinta a fost inundata, au fost potoliti de omul de paza al presedintelui, care a facut apel la intelegere si la calm.”
Autor: BotosaniNews.ro, 2 iulie
Trepte
În studenţia comunistă şi rece audiam încă şi încă discurile de vinil cu preţioase concerte pe care le ştim par coeur…
…poate veţi avea stare 10 min pentru un superb Rahmaninov…
Sensul victoriei
Despre VICTORIE avem cu toţii reprezentări diferite… pentru unii, VICTORIE înseamnă că au câştigat la Loto, pentru alţii, înseamnă că le-au reuşit copiii la facultăţi; pentru unii e victoria în alegeri, pentru alţii e victoria în lupta cu moartea… Victoria are multe feţe şi e firesc aşa. DAR VICTORIA DE A MAI CUCERI O ZI, DE A MAI SMULGE DESTINULUI O CLIPĂ?? Dar victoria aceea pe care o cunoşti, când vezi că e totul împotriva ta şi totuşi tu eşti în picioare??? Şi el îţi mai arde o palmă, şi tu, tot în picioare?
(foto: Dumitru Agachi)
Meditam la toate acestea, în timp ce, la Dorohoi, priveam micul cartier de săraci, construit totuşi pe vremea lui Adrian Năstase… Măcar acela, îngrijind de sine şi de multele lui colecţii de artă, mai semna şi câte o hârtie prin care a impus construirea unor săli de sport şi a unor cartiere pentru săraci, în marea lor parte, ţigani.
Eugenia nu e ţigancă, e una dintre cele câteva românce care trăiesc în enclavă… Povestea ei şi a copiilor ei, Andrei şi Geoargiana, am mai spus-o pe acest blog AICI şi AICI.
De curând, apele care i-au inundat la Dorohoi le-au secat puterile din nou… După 2 nopţi de dormit într-o sală de sport, după o răceală zdravănă, Eugenia şi cei doi copii ai ei, pe care-i creşte singură dintr-un ajutor social, au înţeles că soarta e o luptă FĂRĂ SFÂRŞIT şi că VICTORIA nu e deloc măreaţă, nu e o doamnă cu coroniţă de laur şi cu braţe vânjoase, nu e o diademă de stele, nu, VICTORIA e atunci când te aşezi pe un scaun, după ce ai scos nămolul din casă, după ce ai scos parchetul la uscat, după ce ai reuşit să mai salvezi câte ceva din jucăriile copiilor tăi. Victoria e, mai apoi, să-i vezi fericiţi că au reuşit să salveze de potop, la rândul lor, câte un animăluţ, pe care mămăi sclifosite nu l-ar lăsa să intre în casă, nu cumva să lase păr, nu cumva să zgârie parchetul proaspăt lustruit…
Victoria e să te uiţi CA LA TELEVIZOR la maşina de spălat a vecinei (căsuţele sunt comune, în 2 camere trăiesc 2 familii!), maşină care, oricum nu mai merge, dar tot victorie e să -ţi priveşti copiii şi să spui că merită, măcar pentru ei, să ai un tonus bun şi să te rogi să mai stai în viaţa asta, cât să-i ajuţi pe ei…
Copiii Eugeniei ştiu cum e să SĂ NU AIBĂ! mai greu le-ar fi să înţeleagă CUM E SĂ AIBĂ! Ar fi aceasta o victorie personală pe care le-o doresc cu toată puterea mea! Deocamdată, aşa cum e, bolnavă incurabil şi fără prea multă educaţie, Eugenia le asigură copiilor ei o viaţă normală pentru că e o LUPTĂTOARE. Şi asta văd cu mare bucurie şi în ochii Georgianei…
PS Mulţumesc aici Smarandei Agachi şi Ionelei Cuciureanu care au trimis cadouri Eugeniei… VOI FI, CÂT VOI PUTEA, mesager, să pot vedea în ochii copiilor Eugeniei SENSUL VICTORIEI!!
Gol, într-o ţară goală şi tot mai lipsită de umor
Plouă pe ţara asta tăcută şi tot mai lipsită de umor. Nici măcar “rromii” din centrul vechi, acum în restaurare, nici măcar ei, cu ţipetele plozilor şi ale chivuţelor isterizate de vreun bulibaşă beat, nu mă mai enervează. Manele plângăcioase izvorăsc din portierele masinilor aduse din occident, până şi cimitirele gem de manele, să audă şi răposaţii ultimile tendinţe.
Ce-ţi mai rămâne de făcut atunci când totul e sortit golului? Ne mai trage Dumnezeu de mânecă şi ne mai pocneşte câte o viitură, dar în zadar. Nu învaţă nimeni absolut nimic… Fibra delăsării şi a disperării se întinde cu fiecare zi, românii nu mai reuşesc să se adune, să se recunoască, să se lecuiască şi, de fapt, programul tuturor liderilor de până acum acesta a fost: să-i pocnim cu ignoranţa, să-i aranjăm cu o imensă doză de confuzie, să-i subnutrim şi să tragem, mai apoi, de viaţa lor, ca de o gumă, într-un număr de acrobaţie. Cândva, pe când citeam din Cioran despre noi înşine, mi s-a părut că e crud, nedrept, chiţibuşar, cum îl ştim pe Cioran. Mă înşelam, desigur…
Uneori am impresia că tot ce noi am învăţat la istorie şi mai învaţă copiii noştri nu e decât o nuvelă ieftină, scrisă de un scolar care promitea, dar nu mai promite nimic… zeci de ani am fost prinşi în scenarii despre noi înşine, despre cât de viteji suntem şi despre cât de mare scofală am făcut noi, pe toate fronturile… Despre cum am murit ca proştii peste tot, despre cum murim încă. Despre mari personalităţi pe care nu le-a luat nimeni în seamă, şi care s-au nemurit construind biserici…Bravo lor…
Despre suntetul acesta sec şi fals al Destinului nostru, acela de a nu mai avea un destin, acela de a accepta scenarii second hand.
Arca e pregătită, dar Noe încă nu s-a născut…
Imagine:Hieronymus Bosch. Noah’s Ark on Mount Ararat
Comentarii recente