Groapa

În târgul minuscul în care trăia, presa era la mare putere… abia făcea un conducător minuscul câte un ou, și repede el trebuia să fie învelit în foițe de aur sau de …na, ceva mai puțină strălucire, poleit, cum ar veni, îmbălsămat și pus pe tava presei… micii presari, cu diplomele lor proaspăt scoase de sub teascurile ”made in…” se organizau în grupuri și, sub imboldul, nu-i așa, deontologiei lor, erau cât se poate de prolifici în a mâzgăli, în a mânji, în a mânări, în a mânca tot ce le cădea din tăvița bine ornată a micuților conducători de o zi.

(Tarkovschy, Stalker)
Căci în târgul acela deruta era maximă tocmai din cauză că un conducător minuscul, tocmai pentru că era minuscul, nu putea sta pe scăunelul lui, obținut cu enorme sudori, DECÂT O SINGURĂ ZI… apoi, din motive de nimeni știute, scăunelul începea să scârțâie, carii fără număr torceau în piciorușele lui și, a doua zi, totul trebuia luat de la capăt… Încât micii presari erau mereu nemulțumiți și înjurau industria lemnului din cauza căreia scăunelele tot cedau , iar ei nu aveau , cum ar veni, stabilitatea necesară să laude cap-coadă ce era de lăudat și, nu? să arunce în groapa de la marginea târgului tot ce era de aruncat… valoarea mai cu seamă, ea dăuna teribil, ea ar fi trebuit interzisă printr-o lege anume, măcar în târgul minuscul… Multe idei se lăfăiau în capetele mai marilor-micilor zilei, dar Zeii hotărâseră altceva: groapa deversa într-un râu micuț care ocolea pădurea, lângă mulțimea de vile apărute peste noapte, toate având, inevitabil, ACCEAȘI culoare sau aceleași efecte de culoare, tocmai pentru că erau proiectate de același arhitect, ipostaziat în minusculi zeci de arhitecți… râul, zic, se strecura pe lângă Ciupercăria târgului, în care neveste fără număr, din lipsă de altceva, tot tocau pentru o Zacuscă universală, care s-ar fi dorit în Cartea recordurilor… apoi, ocolind Groapa, își croia drum spre Centru, un hohotitor și balcanic Centru, cu nebunia lui nocturnă, cu acordeoanele date la maxim, cu mașinile lui din care nenumărați guță și nenumărați copii-minune răsunau spre urechile înfiorate ale micilor locatari.
…ei bine, Zeii hotărâseră totuși ca, regulat, la intervale anume, din Groapă să se nască eterna pasăre Phoenix, cu aripile ei de foc, un pic blegite, e drept, și să cânte discret, apoi tot mai tare, sacadat, ca o răpăială de pușcă-mitralieră: SATU-…, SĂTU-…, SĂTURAT!!!, SĂTURAȚI-VĂ!!, SĂTURAȚI-VĂ!!! SĂ-TU-RA-ȚI-VĂ !!! …odat!

(imagine de AICI)