Se întâmplă în Laurian
LAURIAN 150! La mulți ani!
Pe blogul Liceului am făcut vizibili: profesorii, programul manifestărilor, semnalul vernisajelor! De îndată ce-mi vor parveni materiale de la colegi, le voi posta!
Acum aș dori să-i alint pe cei patru mușchetari fără de care viața culturală a Laurianului ar fi un pic mai săracă. Sunt ”treziți”, deschiși, activi, talentați. Sunt în clasa a XII a, la capăt de drum în Laurian, și asta îi face și mai implicați.
ALEXANDRU SÎRBU este poet, prozator, actor, grafician, regizor. Un tânăr absolut minunat, dedicat liceului, culturii, Frumosului.
RĂZVAN CHIRILĂ este maestru fotograf, artist de mare finețe. Prin ochii lui, lumea e mai bună, culorile sunt mai puțin tenebroase. El a realizat coperta la ultimul nr. al revistei ”Sarmis”, a făcut toate fotografiile pentru catalogul profesorilor. Un tânăr înalt și blând care nu știe să spună ”nu”, ca și toți ceilalți colegi ai lui.
BOGDAN LUPAȘCU este coleg cu Răzvan și se pricepe la tehnoredactare și la programe de grafică. A lucrat coperțile la ”Sarmis” și Catalogul profesorilor.
ANDRA AGACHI este fata mea și mi-e greu să o laud. Oricum, iubește cu patimă Laurianul, se implică în aproape tot ce înseamnă activitate culturală, este redactor la ”Sarmis”, scrie eseu pe blogul ei, acum conduce trupa ”Drama Club”, o mare onoare ce i-a fost încredințată de curând.
După ce ei vor pleca, voi rămâne cu o vale , cu un hău în suflet. Mă voi strădui să-l umplu repede, altfel nimic nu ar avea vreun sens.
Cu siguranță, Laurianul mai are talente. Nu le știu pe toate.
Bravo vouă, dragii mei!
Copii încă…
Return to innocence
Localitatea Vorona Nouă, jud. Botoșani, toamnă, 18 oct. 2009, serbarea Zilei Școlii (100 de ani!).
Invitația pe care am primit-o m-a purtat către o lume frumoasă, întoarsă spre inocență. V-o arăt și vouă, e proaspătă și deschisă, oamenii trăiesc acolo, adaptați spațiului cu cele câteva coordonate (biserica, școala, mănăstirea, copacul lui Cuza) – sacre pentru ei! Copiii lor cresc în Frumos, decență, într-o lume ca toată lumea, doar ușor mai altfel decât a noastră.
#
Omul negru n-a venit, omul roșu e aici!
Pictură de Sorin Agachi
Între cele 9 printuri de autor pe care Sorin Agachi le-a adus Laurianului, două sunt într-un ton cu totul deosebit. Sunt mai vechi, reflexe din perioada ”comunistă”, au, la origine, exerciții de grafică, tehnică mixtă, în care colajul, cologravura, pictura și desenul concură la o alcătuire stranie.
Omul roșu al lui Sorin este un alter care mărturisește cu tragism ceva familiar nouă, celor formați în comunism: faptul că s-a încercat să i se spele creierul. O imensă durere se revarsă de pe fața brăzdată de cute adânci. Este eșec și, în același timp îndărătnicie. Pare că pielea i-a fost smulsă, odată cu identitatea, de pe fața aceasta ca o hartă a deznădejdilor noastre comune. Și, ceea ce cred eu că e – dincolo de forța sugestiei și de tehnica ireproșabilă – fascinant e faptul că omul roșu, premergător Omului Negru (ca să merg pe o logică mai mult ludică) se încarcă de toată metaforica prezentului nostru.
Omul roșu îl anunță, îl precede și-l motivează pe Omul negru, adevăratul avatar al neputințelor noastre ca popor și ca și indivizi. Sorin a simțit asta, acut, ATUNCI, o simte încă, din moment ce a revenit la temă.
Scriind pentru prima dată (e drept, cu detașare) despre fratele său, Dumitru recurge la o formulă extrem de inspirată: ”demiurgia umplerii vidului”. Ei, bine, grafica lui Sorin lasă loc sugestiei vidului așa cum picturile lui de acum încearcă pătimaș, reumplerea lui. Omului roșu de atunci, mediului lui ostil și demențial, pictorul de AZI îi opune o suculentă natură răvășită, acoperind niște răni, învățând să stingă niște arderi, să poleiască (în sens propriu) carnația roșie a disperării cu floralul izbăvitor.
Omul negru e, astfel, amăgit, preț de o clipă. Dar rănile nu se vindecă niciodată definitiv.
O variantă la Omul roșu al lui Sorin, făcută de Mihai Sava: AICI
Laurian 150: Sorin Agachi – vernisaj
Sorin Agachi este absolvent al Laurianului, promoția 1989. Grafician și pictor. Puteți vedea 9 din pânzele sale, în varianta printuri de autor, între-o expoziție permanentă, în Sala de Granit din Laurianul nou. Vernisajul 30 oct., ora 11.
Voluptatea de pe forum
În ultimii ani, multe ziare își fac publicitate, dând drumul pe forumurile lor tuturor celor care cred că au ceva de spus…
Presa e ca și acest ”Saturn” al lui Goya, își devoră subiecții pentru ca, mai apoi să-i verse drept hrană celorlalți subiecți. Mecanismul e simplu, orice om care, cât de cât ajunge să facă ceva, e, virtual, subiect de presă.
Dar asta o știm cu toții…
Interesantă e însă VOLUPTATEA celor care comentează, la adăpostul anonimatului… Saliva lor rău mirositoare, lăbărțată peste tot. Agramații, frustrații, anonimii, lăcustele devoratoare de subiecte și de oameni, otrăviții și complexații…toți se revarsă, zi de zi, seară de seară, noapte de noapte pe fluxurile de presă …
…și presa, mama lor bună îi adăpostește cu drag…
le cântă în strună și-i încurajează, de parcă acesta ar fi marele merit al miniabilei lor existențe.
Făpturi de o zi (cât ține commentul lor), fizionomii de doi bani, neveste plictisite la serviciu și bărbați care chiar nu au treabă…
…colegi veninoși și șpăgari fără scrupule, puși doar pe reclamații, pe rău, pe contra…
…zemuinda gură a târgului, veșnic flămândă, veșnic mirositoare…
…gură care nu tace, ticluind pe înserate mozolite nimicuri…
…zeloși călăriți de propria prostie, de ignoranță, de vise sfărmate…
…victime ale pasiunii și ale lăbărțatei neștiințe, dar inventivi și inepuizabili…hrăniți de mama lor bună, PRESA, care nu poate fi domolită, nu poate fi învinsă de Bunsimț, de Cuviință, de Adevăr.
…care nu mai poate decât să ”modereze” prostia și delațiunea generală în care acest neam își târâie zilele de câteva generații încoace.
(așa cum bine le-a surprins Fr. Goya, în ”Caprices”)
Laurian 150
(sigla aniversară, făcuta de Alex Sîrbu)
Pictură de SORIN AGACHI, vernisaj la fostul lui liceu, ”AT Laurian”, pe 30 oct. 2009, ora 11!!!
Comentarii recente