September morn…
Ne agităm, ne agităm, ne agităm, hârtii, CV uri, planuri, programe, bârfe, care a mai picat, care s-a mai înălțat, care stă să cadă, ne incită toată agitația sterilă a acestui final de septembrie…
Atunci s-a făcut liniște…
Negura gândului s-a risipit și malurile s-au refăcut, înalte și depline: uitând de noi, uitând să trăim, mai cu seamă CĂ TRĂIM… uitând asta, nimic nu are rost. Așa că, în liniștea gândului, o melodie, a lui Neil Diamond, o veche melodie pe care îmi plăcea să o ascult când eram tristă, cândva, și care și acum are ACEEAȘI rațiune…
Onor Irimia Blog
Am inițiat un blog special, în memoria profesorului Dumitru Irimia. Vă invit pe voi, foștii studenți și colaboratori, să aduceți gînduri, informații, fotografii …
Puteți accesa acest blog de aici, din meniul blogului meu, sau pe adresa ACEASTA.
Să ne amintim de PROFESOR și să-i cinstim memoria!
Cumințenia trecutului
Probabil că sunt o paseistă, nu văd nimic rău în asta. Dar modul absolut aiuritor în care televiziunile de pe aici prezintă norme și valori mă face să nu mai doresc a le urmări. De aceea caut cu aviditate, când am timp, pe You Tube valorile care ne-au format pe noi. Fie ele și muzicale. Dacă tinerii mei prieteni le agreează, înseamnă, din punctul meu de vedere, că aceleași valori, sau același tip de valori îi vor face și pe ei senini. Dacă se vor plictisi, înseamnă că eu sunt doar o paseistă și atât.
Era o vreme când ascultam muzică la pick-up, unde puneam discuri de vinil. Discurile le mai am, unele sunt zgâriate, dar e minunat să le ascult, fata mea a crescut cu ele, e un excelent exercițiu de educație. Pe unele sunt basme pe care le asculta mai des, pe altele doar muzică. Sunetul cald al muzicii din viniluri reprezintă, pentru mine, CUMINȚENIA TRECUTULUI, a unui trecut poate mai zvăpăiat decât prezentul copilului meu, dar cu siguranță mai profund. Muzica se vindea PENTRU CĂ ERA MUZICĂ, nu pentru imaginile sexy ale interpreților. Muzica se asculta pentru că era FRUMOASĂ, pentru că te făcea să vibrezi, nu pentru a promova vreo pițipoancă…
…privindu-i pe tinerii care fac atmosferă în videoclipul lui Tom Jones, aproape penibili în cumințenia lor, nu mă pot opri să nu mă gândesc la generația noastră, acum ascunsă după rafturile de cărți, după viniluri și după modele despre care nu prea mai vorbește.
Dog lovers
Piciorul pe care aproape că mi l-am rupt îmi dă răgaz pentru câteva rânduri la blog…
În ultimile zile de vacanță, Andra a fost cu prietenii ei să-l alerge pe Lapidarius la poligon. Au făcut și fotografii, atât de mult îmi plac, încât m-am gândit să vă vorbesc, DIN NOU, despre iubitorii de animale…
(Lapi, prostindu-se)
Cei care își sacrifică timpul, nervii și proastele deprinderi (patologicele ”curățenii” de n ori pe zi, încât, la sfârșitul vieții să-ți dai seama ca nu ai făcut nimic altceva decât curat prin casă!!!!) pentru un animăluț oricare AU O INIMĂ ÎN PLUS! Eu așa cred… Inima asta, suplimentară nu e una de avarie, e o potențare a inimii adevărate, o înnobilare a ei. Chiar și cei care se opresc pe stradă și, în loc să-i dea un picior în burtă (cum, din păcate am tot văzut!!!), se apleacă și mângâie un câine, și aceștia sunt oameni cu un defect anatomic: au două inimi!
Cei care pun deoparte resturile de la masă, într-o pungă curată, și le lasă alături de ghena de gunoi, ori le duc intr-un loc un care animăluțe nefericite așteaptă fiecare firmitură au și aceștia ceva în plus: o inimă!
Cei care nu-și retrag mâinile cu groază, dacă din întâmplare au atins un animăluț, cei care i-au dat o mângâiere ușoară, măcar pe cap, cei care nu au crezut nimic rău despre oamenii care-și plimbă, de regulă seara animalele, poate că și aceștia suferă de același defect anatomic: au o inimă în plus, ascunsă sub cămașă…
Iubitorii de animale nu au nicio șansă de însănătoșire… Iubirea lor nu are leac și ea e dată tocmai de inima aceea, care pulsează dragoste în fiecare minut al vieții lor, ea este, de fapt, responsabilă cu Frumusețea interioară și, oricât ne-am sulemeni, oricâte ținute de gală ne-am pune, oricât ne-am duce ore și ore la coafor, la salon, la sală la fițe, oricât de frumoasă ar fi CARCASA în care ne ducem zilele rămase, fără IUBIRE, cum bine spunea Înțeleptul, NIMIC NU E!
(Lapi a cunoscut o domnișoară mai mare decât el cu 2 ani si ceva!)
(Frumoasa e tot un golden retriever și nu-l prea bagă în seamă pe insistentul Lapi)
În sufletul fiecărui animăluț un om este zeitatea supremă. Ciudat că oamenii care vor TOTUL pe lumea asta nu s-au gândit că pot chiar să aibă TOTUL. Căci TOTUL e iubire.
(Te roooog, te rooog, te rooog! Hai fii prietena meaaaa!)
(AU!!!)
(Acasa, la nani! Și mâine e o zi!)
(Dog lover forever!)
PS Lapi este un golden retriever de 4 luni și jumătate care ne-a plantat exact în zona pieptului o inimă nouă.
Ave Maria!
Până la urmă e totul un amestec de bucurie și de tristețe… De regulă, cum ar fi azi, mergeam la mama cu un buchet de gladiole…
Cum ar fi azi…
…cum ar fi azi, cum ar fi azi…
Moartea unui profesor de liceu (prof. Aurel Dorcu)i
S-a stins ieri, 4 sept. 2009, profesorul Aurel Dorcu, profesorul de istorie al nostru, al celor din Laurian…
Moartea unui profesor de liceu nu are nimic spectaculos… moartea nu are decât o penibilă izbândă. Izbânda deplină e a OMULUI, a celui care alege să rămână cu ceva, ori să NU FIE DELOC…
(vezi restul articolului AICI)
”Este incredibil cât de mult poate modela conştiinţele un profesor cu har şi dedicat vocaţiei sale. Prezentările domnului profesor erau un film al artei în sofisticată regie proprie, cu proiecţii de diapozitive, audiţii muzicale şi de poezie, un serial ce rula duminica „la matineu” în cabinetul de istorie cu storurile trase, perdele grele, negre, ce ne separau de cotidianul acelor timpuri şi ne închideau într-un spaţiu al reflecţiei. Impactul asupra gândirii în formare a fost salvator pentru generaţiile care, altfel, nu s-ar fi modelat decât prin cultura şurubului şi a ateismului. Acele prelegeri ale corespondenţelor dintre arte îmi sunt acum vii în memorie: literatură, muzică, pictură, Eminescu – Mai am un singur dor, Enescu – Poemul Simfonic Vox Maris, cu acea arhitectură de acorduri cu totul altfel decât înţelegeam a fi muzica, Dărăscu – Corăbii la Balcic… Aurel Dorcu a fost un profesor al corespondenţelor pe înţelesul elevului, deschizând minţile. Poate că receptarea artei ţine de sensibilitate dar, cu siguranţă, modelează caractere prin cele mai fine şi subtile resorturi. Profesorul era prezenţa agreabilă la concertele Filarmonicii, la expoziţiile galeriilor de artă din Botoşani, pe unele vernisându-le, pe altele recenzându-le în presa culturală, la evenimentele Laurianului. A sperat mereu în vocaţia culturală a oraşului şi, mai ales a Ipoteştilor, unde de altfel a şi donat o valoroasă parte a colecţiei sale de pictură. „Eu simt că locurile astea mă iubesc”, a spus Luchian, spre sfârşitul vieţii. Domnule profesor, locurile astea care v-au fost dragi şi Laurianul cu generaţiile ultimilor decenii vă iubesc.” (Dumitru Agachi, vezi restul articolului AICI!)
Câmpiile de piatră de la Avdat
Opera rock Jesus Christ Superstar, transcrisă cu mijloacele peliculei în film de Tim Rice și Andrew Lloyd Webber a marcat generația noastră sau, mă rog, pe unii din generația noastră… Acum , dacă vreunul dintre elevii mei vor citi acest post, vor zâmbi nostalgic, pentru că nu cred că a mai rămas măcar unul care să nu-i fi fost spectator… ei știu cu toții că e un film (operă) de referință prin ÎNDRĂZNEALA abordării, prin valoarea excepțională a muzicii lui Webber și, de ce nu, prin excelentele priveliști pe care le oferă.
Deși axa narațiunii e Jesus, eu cred ca un personaj cu totul interesant și fascinant e… Judas. Acum se ”poartă”, comercial și prost, tot ce înseamnă ”Evanghelia după Iuda”, dar ideea e că cele mai pertinente întrebări pe care această abordare cinematografică le pune, sunt pe seama personajului negativ. ”De ce m-ai ales tocmai pe mine să fac treaba asta murdară?” , zice Iuda… El e nefericitul, el e personajul tragic, lui îi sunt puse în spate toate relele Lumii…
Filmul e tributar mișcării hippies (și nu văd nimic rău aici, veți găsi pe peliculă o cruntă luare în derâdere a războiului din toate timpurile, de aici tancurile, armele, avioanele, ca elemente ale Timpului linear, uman, în superbă opoziție cu Timpul mitic), dar mesajul lui rămâne ca o imensă întrebare adresată tuturor: ”De ce m-ai ales pe mine??”
Uimitoare sunt, în film, desenele de piatră de la Avdat, unde au fost făcute filmările. Ariditatea spațiilor de la Avdat pune filmul într-o lectură simbolică. Imensele câmpii de piatră sugerează, până la urmă, uscăciunea noastră interioară. Isus e un simbol. El se suprapune PESTE acest tip de uscăciune. Pe de altă parte, locul e încărcat de ISTORIE, ceea ce face din Isus, întâi de toate, un OM. Și pentru că veni vorba, nu știu câți profesori de istorie accesează acest BLOG… Îmi place să cred că toți prietenii mei… Eu, în orice caz, am devenit mai prietenoasă cu Istoria… Istorie, film, muzică… atât de puțin ne trebuie să fim senini!
Comentarii recente