Blue

Albastrul comprimă timpul, il închide și-l limitează. Eu nu cred că albastrul e ”infinitul” sau ”speranța”, prostii din astea. Albastrul e o culoare legata de apă și de cosmos. Apa , element cosmogonic fiind, își măsoară trecerea albastră prin curgere. Eterna curgere albastra de la Eminescu, timpul etern al mării, timpul etern al râului. Cultul acesta al eternului, prin acvaticul albastru, prin ”floarea albastră” , nu a mândrei de la portiță, ci a iubirii eterne, etern dorite??
Mă gândeam la toate astea, privind postarea EXERGY, căreia îi mulțumesc pentru idee. Desăvârșirea trebuie că e albastră.
Unul din tablourile mele preferate, a cărui reproducere am ținut-o mult timp la vedere, în bibliotecă, e acesta:

Picasso are simțul tragic al trecerii și al durerii. Al închiderii prin albastru.

Adoptând albastrul ca METODĂ, Picasso îl despovărează de clișeele romantice, îl rupe de infinit și-l apropie de om. Îl face vehicul al tristeții colosale și al timpului înțepenit.

Femeile din perioada ”albastră” suferă de tristeți infinite și devin STATUI ale durerii. Asta văd eu la albastrul din pictura lui Picasso… Acum, nu mai știu dacă e durere sau e plictis…Poate că e un dureros plictis pe fața lor.
…sau pe spatele lor superb…