Arhiva “Sarmis”

Am început a lucra la “Arhiva Sarmis”. Inclusiv, cât pot eu să văd, corecturile textelor pe care mereu le publicam cu mare grabă.
Câteva pagini din “Sarmis” 2006 şi un editorial din “Sarmis” 2007.

Despre blogurile mele…

Evident, a început totul ca o joacă. Apoi joaca a devenit serioasă şi chiar interesantă. Treptat blogul s-a insinuat în viaţa mea, aşa ca o datorie. O datorie faţă de cei care, întâmplător sau nu, pierd o secundă din viaţa lor şi dau un click pe acest blog.
Apoi am crezut că fac bine să promovez nu numai ce gândesc eu şi ai mei (familie, prieteni), ci şi locul meu de muncă, liceul. Aşa au apărut celelalte bloguri ale mele…
Primul a fost blogul trupei Drama Club.
Apoi, blogul liceului, care a luat locul ziarului liceului, “ATLNews”, pe care-l scoteam tot mai greu, dată fiind comoditatea colaboratorilor.
Apoi, iată, mi-a venit ideea de a pune pe blog revista Sarmis, fosta revistă “A.T.L. Cultural”. Asta pentru că promoţii de elevi se succed cu repeziciune. Ar trebui , se cade să ştie şi ce e în urma lor.
Nu ştiu daca fac bine…Chiar nu am habar… O sa mă încăpăţânez însă a face ceva. Chiar şi din /pe bloguri! Până la urmă faci totul singur…Norocul meu e că mă mai ajută câte un posedat de cultură cum ar fi Alex ori Andra…

Semne

Ce întuneric, Doamne, peste dig,
se frânge verdeaţa
ucisă de noapte;
a plecat şi dragostea aceasta
acum
iar cerul mi-a rămas închircit
şi vânăt de frig.
Până departe se aud ţipete seci
şi mari păsări de pradă se sting
în această ardere de tot
cuibărită de-a dreptul în zăpadă.

Să-ţi rosteşti pe cale de seară
colindul trist şi drogul amar;
caii tăi învaţă cu râvnă
să păşească în şoaptă
peste sfinţii din ziar…

Te-ai trezit prea devreme
şi fruntea îţi scrie
amprente
pe scutul de lut…
Sângera între nouri banala poveste
despre singura-ţi glorie:
de-a fi început!

Goarnele-ţi stivuite pe gânduri s-au topit
de sudoarea unor guri uimite;
îţi cauţi armura în vis
şi-o afli oftând, către piept
încercând să te uite.

Lângă tâmpla ta
cu partea de noapte întreagă
şi cu firul de cântec, spinos
îşi roade în tihnă
şi cu multă vlagă
Căţelul Pământului
obştescul lui os.

Poezie din ciclul “Prinţul” pe care am citi-o ieri, la Festivalul “Blaga” de la Cluj.
Foto: lucrare de Salvador Dali, muzeul Bruges, fotografia noastra.

PS Vezi si blogul liceului, unde am postat coperta revistei “Sarmis”!!!
Poti vedea si blogul Drama Club, unde sunt superbe foto de la spectacolul cu “Frumoasa”!!

Despre cele nepieritoare

Detaşându-mă un pic de febra festivalurilor şi de sentimentele mai mult ori mai puţin plăcute, citesc o excelentă prezentare despre cele esenţiale, despre SUFLET, în speţă, pe blogul erudit al lui Teofil. Vă recomand să mai meditaţi şi voi la Despre suflet1, la ciudăţeniile foto care circulă pe net, la esenţa supravieţuirii noastre: despre suflet 3.
Ilustrez cu o superbă frescă de la Suceviţa, Scara, simbol al ascensiunii şi al căderii noastre, deopotrivă.

Commentul lui Dumitru:
Foarte specială reprezentare. „Scara lui Iacov” (Iacov din Vechiul Testament a avut viziunea unei scări la cer, pe care umblă îngerii) e destul de singulară în iconografia de la noi şi cu iz ezoteric. Nu mai spun că şi în colinde exită tema: „îngerii coboară, pe o scară de argint”. O duminică din Postul Mare este dedicată Sf. Ioan Scărarul, originar din Palestina, egumen al Mănăstirii Sinai. Scrierea lui, „Scara Raiului” (unele surse o consideră din 579) este cea mai importantă prezentare a tradiţiei ascetice răsăritene. Lucrarea este alcătuită din 30 de capitole, acestea fiind prezentate sub forma unei scări. Numărul celor 30 de trepte este ales spre a simboliza anii de viaţă pământească ai Mântuitorului. În iconografia din Moldova, tema scării apare mai întâi în interior, în pronaosul Mănăstirii Dobrovăţ de lângă Iaşi, o ctitorie ştefaniană pentru călugări (în pădurile de acolo se aflau eremiţi în vremea lui Ştefan). Însă pictura din interioarul bisericii îi aparţien lui Rareş, încep să percep că a fost un mare mistic, pare a sugera şi Sorin Dumitrescu asta. Scena reprezintă “Scara virtuţilor monastice”. Misticul episcop Macarie, cronicarul (şi foarte severul, într-o periodă de erezeii, având un spirit poate influenţat de intransigenţa inchiziţiei, în păstrarea dogmei ortodoxe), a scos scara pe faţadă, la ctitoria sa de la Râşca. Motivul era evident: calea calugarului este una a transfigurării, a despovărării de condiţia pământeană şi căpătării uneia similară îngerilor; călugarii acced la mântuire pe scara aceasta, de pe care e cădere, nu cale de întoarcere. Ce frumos, şi parcă punctând o nuanţă de sacrificiu, la piciorul scării de la Râşca e zugravită o biserică, ca un “pridvor” al scării, iar la uşa bisericii-anticameră aşteaptă să intre nenumarati oameni, printre ei şi silueta mai întunecată a viitorului episcop. Scena scării e însă puţin răspândită în pictura medievală din Moldova, la mai toate bisericile pictate exterior a fost înlocuită cu tema „Vămile văzduhului”, în fond mai folclorică, era prea intransigentă cea a scării… Apoi, după mult timp, tema a revinit apoteotic la Suceviţa. E plasată pe peretele dinspre intrare, încât oricine a păşit pe poarta acelei mănăstiri a trait teribilul impact vizual… Intrând pe poartă îţi dai seama ce studiată a fost amplasarea scenei: aflându-te cu un pas, doi, mai în spate, în gangul turnului de intrare, câmpul vizual se îngusteaza foarte mult, încât, în deplasarea spre curtea bisericii, primul contact vizual e cu această scenă şi ai percepţia fizică a raiului, pe un fond de verde, culoarea dominantă a frescelor de la Suceviţa. Prima impresie nu e dominată de scară ci de stolul (sinaxa) de îngeri, care se revarsă ca o liniştită ploaie purificatoare, cu irizaţii de lumină printre penaje… Apoi, când îţi mai iniţiezi privirea, observi şi scara. Treptele poarta câte o inscripţie cu păcatul care dezechilibrează, iar păcatele spirituale, mândria, bunăoară… sunt sus, călugării se feresc de multe şi cad când mai au puţin… Fiecare înger din rândul de lângă scară duce o coroană. O poartă în urcuş şi o va aşeza pe creştetul celui, printre puţinii, care a ajuns tocmai sus, la liman, ei sunt solidari cu urcătorii, însă doar atât, sunt doar calauzitori, oferă icoana modelului lor, nu pot ajuta mai mult… La capătul de sus aşteaptă Mântuitorul. El iese în întâmpinare în uşa împărăţiei, iar aşa cum e reprezentarea, ar însemna că nu poate lua pe nimeni dintr-un stadiu intermediar… Însă nu e aşa, avem exemplul tâlharului de pe cruce… Cred că ar trebui să se numească mai potrivit “scara celor care se încred în virtuţile lor”, sau işi asumă deliberat o ascensiune spre mântuire, cum sunt călugării…”

No comment ieri, dar astăzi comment!

Am participat la un festival de teatru, în speță ”Amfiteatru” cu un spectacol după o piesă poetică, după un basm. Evident era că e ALTCEVA decât restul pieselor; e creator de stare armonioasă: nimeni nu țipă pe scenă, nu ”se râde nimeni”, nici nu avem efecte care să țină spectatorul neapărat încordat ca un arc în scaun, eventual acoperindu-și urechile, cum îndeobște se întâmplă când vreo sonorizare e prea tare sau vreo actriță sare în beregata publicului, cu o voce pițigăiată, ca să fie musai luată în seamă… Piesa noastră era , evident, ALTCEVA, dar nu era nici pastă de dinți, nu era nici nici uscător de păr, ERA UN SPECTACOL DE TEATRU, IMAGINE ORI BA, TOT SPECTACOL DE TEATRU ESTE! Și poate fi bun sau prost, nu? daca e prost, ar trebui să nu-l ia nimeni în seamă. Dacă are vreun merit, ar trebui arătat care e acela. NU poți premia un spectacol numai pentru că se înscrie într-o anumită specie teatrală. Premiu pentru comedie…premiu pentru dramă, nu? premiu ”pentru teatru-imagine?” (cum scrie la noi pe diplomă)… Sau ”mentiune specială a juriului pentru curajul de a aborda un text deosebit din dramaturgia romaneasca”!!!! sau, mai rău, “mentiunea speciala a juriului pentru curajul de a aborda un text din dramaturgia universala”!!!! ori ”premiul special al juriului pentru miscare scenica” sau ”premiul pentru cea mai buna trupa”…adică…cum, după ce criterii se stabilește că e cea mai bună trupă? și dacă e cea mai bună, de ce nu-i dăm EI trofeul?? … și mișcarea scenică, cum mișcare scenică, în momentul în care TOATE trupele au avut câtă mișcare scenică vreți?!! Și iar…dacă a fost cea mai bună mișcare scenică și cea mai bună trupă…??? Iar, invers, dacă a luat trofeul, înseamnă că a avut și cea mai bună mișcare scenică și că a fost și cea mai bună trupă, nu? Că de asta a luat trofeul…pentru TOATE superlativele absolute…
Dar așa e la noi. Aici, la Botoșani, iei mereu un premiu exact pentru ce NU te aștepți. Și pleci fericit probabil că mai ai unul la colecție!
Spun mereu că nu premiile contează, ci participarea. Am spus asta și în anii trecuți, și când am luat noi premiile cele mai importante. Tot asta am spus. Însă, în festival nimeni nu a stat să analizeze piesele. Toată lumea se ferește să le comenteze. Mai apar, sporadic, pe forumuri, icniri temperamentale și atât. De ce? Abia asta ar aștepta participanții. Și asta am avut noi la ”Yorick”, la Piatra Neamț, când doamna Draga Olteanu Matei a făcut, la final, o extrem de bună analiză a pieselor, neferindu-se să le remarce lipsurile. Printre altele, distinsa doamnă a spus un lucru care cred că e valabil și pentru acest festival: nu abordați neapărat texte ”grele”, texte pe care și profesioniștii le abordează cu dificultate! Sunteți liceeni, alegeți texte conforme cu vârsta vostră! Aducerea în repertoriu a unui autor ”greu” nu e o garanție a succesului!
Într-un festival trebuie să știi, comisia trebuie să explice, ce anume a plăcut, DE CE a plăcut și ce anume trebuie lucrat mai departe… Cred că atunci ar fi evident pentru toți și toată lumea ar pleca liniștită. Așa însă, după toată munca și toate emoțiile, rămâne un mare semn de întrebare. Venim la festival ca să luăm premii sau ca să facem ARTĂ și să mai luăm și premii?
Dincolo de aceste amănunte, consider că ”Amfiteatru” a reunit câteva spectacole foarte bune. E prima oară, cred eu, aici, când se întâmplă asta! Și e bine!
Dumitru a scris pe blogul lui ceea ce orice membru al comisiei de jurizare ar fi trebuit să știe despre teatru, în speță despre teatrul modern și postmodern. Că de asta e membru într-o comisie, nu?
PS În viziunea mea, premiul nostru ar fi trebuit măcar să se numească: ”premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru-imagine”! E o nuanță, nu?

Alex, felicitări!



Bravo, Cosmin şi Florin! Tălpile voastre au sângerat LA PROPRIU pe podeaua teatrului!!

MULŢUMESC PE NTRU FOTO TALENTATULUI RĂZVAN CHIRILĂ!

No comment

Chiar nu vreau, nu am chef să comentez nici maniera de decernare a premiilor, nici premiile în sine…
Noi am luat un premiu ”pentru teatru-imagine”… Mă rog, e un concept… Se fac și festivaluri numai cu așaceva… Am mai primit un premiu pentru videoclipul de prezentare , singurul premiu de acest gen. În rest, cei de la Eminescu au luat 4 premii importante, între care și Trofeul Festivalului. Bravo lor!
Personal, aș fi fost mai fericită să avem mai mulți profesori în sală…de luni iar o sa înceapă toată istoria cu absențele dramiștilor…

“Amfiteatru” la final…

Azi a fost ultimul spectacol din festival… A fost sa fie Drama Club…
Preiau două cronici la cald de la Carmen Moraru și de la Dumitru, cărora le mulțumim!

De asemeni, preiau foto de pe BT Fun (MULŢUMIM!) …ale noastre încă nu-s!
Sala a fost superba. Bravo, Laurian!






Restul fotografiilor le postez pe blogul liceului si pe blogul Drama!din

“Amfiteatru”, la mijloc…

Festivalul “Amfiteatru” e în derulare, spectacole mai bune, spectacole foarte bune, spectacole mai puţin bune…ca pretutindeni, mereu… Anul acesta mult Vişniec, prost înţeles, de regulă, cu exacerbarea violenţei de limbaj, a gestului violent pe scenă, cu derularea unor secvenţe aproape vulgare, cel puţin, în relaţie cu fondul inocent al adolescenţilor…
Festivalul merge cumva bine deşi fiorul artistic aproape lipseşte, toţi sunt preocupaţi de excese, de ceva care să rupă gura târgului. E şi asta o măsură a provincilaismului. Iată o părere de participant, a Andrei, are şi ea un rolişor, dar aşa mic cum e, o consumă intens…
Pe de altă parte, şi Dumitru are dreptate, nu competiţia în sine contează, ci ESEUL, încercarea, SPECTACOLUL!!

Drama, SUNTEM CU VOI, ŞTIM CĂ NU VEŢI DEZAMĂGI!!

Caietul-program este realizat grafic de Marta Ostopovici
“Argumentul” meu este acesta:
În lumea tumultoasă de „sub ceresc” a pune pe scenă un basm e aproape indecent. Trăim prea intens, suntem purtaţi prea mult de propriile necesităţi, ne devorăm şi ne stingem încet, fără a mai avea timp să medităm şi să tăcem, atenţi şi la spectacolul sensibilităţii noastre, nu numai la spectacolul Celorlalţi.
„Frumoasa fără trup” e un basm dintre acelea, precum „Tinereţe fără bătrâneţe”, care se termină rău. Aproape că nu mai este un basm, ci o alegorie a setei de nemurire a fiinţei umane, a dorinţei de a-şi depăşi condiţia limitată, de a transcende normele fireşti, la care a fost condamnată, irevocabil. E o dramă pe care o traversăm, în doze mai mari sau mai mici, cu toţii.
Fiul de împărat porneşte la un drum iniţiatic şi nu poate scăpa de destinul său. Drama este că vrea totul. Este fascinat de nemurire, dar tânjeşte şi după lumea lui. Sfâşiat astfel, singura lui ieşire este in moarte.
„Basmul” predispune la reflectare.
DRAMA CLUB vă propune un asemenea gest într-un spectacol de sunet şi culoare, de un lirism special, o pauză în tumultul lumii.

Afisul este realizat de Alex Sîrbu

Amfiteatru, la debut

Festivalul “Amfiteatru” a debutat azi, pe la 17. Participanţii, trupele, au scotocit prin garderoba Teatrului după costume, pentru parada de epocă.

Atmosfera care s-a conturat a fost una destinsă, frumoasă. A fost şi o zi superbă, astăzi, la Botoşani.


Poza de grup…cu emoţii…


Andra l-a avut alături pe Împărat, pletele sunt absolut autentice!!!
Laurian, sper că vei veni să ne susţii!!! Vineri, 8 mai , orele 19!!
Vezi şi blogul liceului pentru alte foto!

Drama Club: o nouă provocare

Drama Club este trupa de teatru a Colegiului Naţional “A.T. Laurian” Botoşani, trupă pe care am onoarea să o îngrijesc de doi ani de zile. Nu mai enumăr acum succese (vezi blogul Drama Club), doar anunţ că vom participa la un nou Festival-concurs judeţean, “Amfiteatru”, organizat de Teatrul de Stat “Mihai Eminescu”, Botoşani; vezi aici agenda! Vor fi 11 trupe din Botoşani şi împrejurimi.

Vom intra cu piesa Frumoasa fără trup, după o idee de N. Iorga. Scenariul şi regia sunt asigurate de Ela Nistor şi Ovidiu Ivan. Prima fiind studentă la actorie, ex lauriană, cel de-al doilea fiind actor profesionist. Va fi şi un concurs de videoclipuri de prezentare a spectacolului. Deja, în două nopţi, Alex Sîrbu a realizat acest videoclip, pe care vă rog să-l votaţi la o adresă care va funcţiona zilele următoare!
Veniţi la spectacol, pe 8 mai, la orele 19!!! Veniţi să-i susţineţi! Veniţi să le spuneţi că munca lor nu e inutilă!!