Despre cele nepieritoare

Detaşându-mă un pic de febra festivalurilor şi de sentimentele mai mult ori mai puţin plăcute, citesc o excelentă prezentare despre cele esenţiale, despre SUFLET, în speţă, pe blogul erudit al lui Teofil. Vă recomand să mai meditaţi şi voi la Despre suflet1, la ciudăţeniile foto care circulă pe net, la esenţa supravieţuirii noastre: despre suflet 3.
Ilustrez cu o superbă frescă de la Suceviţa, Scara, simbol al ascensiunii şi al căderii noastre, deopotrivă.

Commentul lui Dumitru:
Foarte specială reprezentare. „Scara lui Iacov” (Iacov din Vechiul Testament a avut viziunea unei scări la cer, pe care umblă îngerii) e destul de singulară în iconografia de la noi şi cu iz ezoteric. Nu mai spun că şi în colinde exită tema: „îngerii coboară, pe o scară de argint”. O duminică din Postul Mare este dedicată Sf. Ioan Scărarul, originar din Palestina, egumen al Mănăstirii Sinai. Scrierea lui, „Scara Raiului” (unele surse o consideră din 579) este cea mai importantă prezentare a tradiţiei ascetice răsăritene. Lucrarea este alcătuită din 30 de capitole, acestea fiind prezentate sub forma unei scări. Numărul celor 30 de trepte este ales spre a simboliza anii de viaţă pământească ai Mântuitorului. În iconografia din Moldova, tema scării apare mai întâi în interior, în pronaosul Mănăstirii Dobrovăţ de lângă Iaşi, o ctitorie ştefaniană pentru călugări (în pădurile de acolo se aflau eremiţi în vremea lui Ştefan). Însă pictura din interioarul bisericii îi aparţien lui Rareş, încep să percep că a fost un mare mistic, pare a sugera şi Sorin Dumitrescu asta. Scena reprezintă “Scara virtuţilor monastice”. Misticul episcop Macarie, cronicarul (şi foarte severul, într-o periodă de erezeii, având un spirit poate influenţat de intransigenţa inchiziţiei, în păstrarea dogmei ortodoxe), a scos scara pe faţadă, la ctitoria sa de la Râşca. Motivul era evident: calea calugarului este una a transfigurării, a despovărării de condiţia pământeană şi căpătării uneia similară îngerilor; călugarii acced la mântuire pe scara aceasta, de pe care e cădere, nu cale de întoarcere. Ce frumos, şi parcă punctând o nuanţă de sacrificiu, la piciorul scării de la Râşca e zugravită o biserică, ca un “pridvor” al scării, iar la uşa bisericii-anticameră aşteaptă să intre nenumarati oameni, printre ei şi silueta mai întunecată a viitorului episcop. Scena scării e însă puţin răspândită în pictura medievală din Moldova, la mai toate bisericile pictate exterior a fost înlocuită cu tema „Vămile văzduhului”, în fond mai folclorică, era prea intransigentă cea a scării… Apoi, după mult timp, tema a revinit apoteotic la Suceviţa. E plasată pe peretele dinspre intrare, încât oricine a păşit pe poarta acelei mănăstiri a trait teribilul impact vizual… Intrând pe poartă îţi dai seama ce studiată a fost amplasarea scenei: aflându-te cu un pas, doi, mai în spate, în gangul turnului de intrare, câmpul vizual se îngusteaza foarte mult, încât, în deplasarea spre curtea bisericii, primul contact vizual e cu această scenă şi ai percepţia fizică a raiului, pe un fond de verde, culoarea dominantă a frescelor de la Suceviţa. Prima impresie nu e dominată de scară ci de stolul (sinaxa) de îngeri, care se revarsă ca o liniştită ploaie purificatoare, cu irizaţii de lumină printre penaje… Apoi, când îţi mai iniţiezi privirea, observi şi scara. Treptele poarta câte o inscripţie cu păcatul care dezechilibrează, iar păcatele spirituale, mândria, bunăoară… sunt sus, călugării se feresc de multe şi cad când mai au puţin… Fiecare înger din rândul de lângă scară duce o coroană. O poartă în urcuş şi o va aşeza pe creştetul celui, printre puţinii, care a ajuns tocmai sus, la liman, ei sunt solidari cu urcătorii, însă doar atât, sunt doar calauzitori, oferă icoana modelului lor, nu pot ajuta mai mult… La capătul de sus aşteaptă Mântuitorul. El iese în întâmpinare în uşa împărăţiei, iar aşa cum e reprezentarea, ar însemna că nu poate lua pe nimeni dintr-un stadiu intermediar… Însă nu e aşa, avem exemplul tâlharului de pe cruce… Cred că ar trebui să se numească mai potrivit “scara celor care se încred în virtuţile lor”, sau işi asumă deliberat o ascensiune spre mântuire, cum sunt călugării…”

mai 11, 2009 | Categories: cultura | Tags: Dumitru Agachi, scara virtutilor, Sucevita, suflet, Teo-phyl | 2 Comentarii »