Andra, profii şi statuile

Acum un an, Andra ieşea prima dată din ţară şi deschidea ochii, uimită, nu de culoarea, ci de cât de familiar îi era totul în Occident, un fel de Acasă, care nu a complexat-o, cum îndeobşte se întâmplă, ci a linistit-o, a binedispus-o.

Profii sunt mai zâmbitori când ies de la catedră, aşa că m-am amuzat să caut şi să o surprind cu fotografii făcute cu profii ei…acum că se apropie ziua ei, nu o zi ca oricare alta, ci MAJORATUL… LA MULŢI ANI BUNI, ANDRA!!!

Cu d-na Mariana Constantin şi cu încă cineva, undeva, prin Austria.

Cu d-na Maria Dolniceanu.

Cu istorienii Tana şi Nelu Onofrei, la Reims.

…ori la Metroul parizian, alături de prof. de chimie, d-na Mihaela Prăjinaru.

Zilele trecute, Andra imi povestea că a purtat o discuţie cu un fost elev al Laurianului şi, evident, fiecare împărtăşea celuilalt ce profi are şi cum mai sunt ei… Ideea era că Andra a descoperit că şi acela a avut ACEEAŞI profesori, acum vreo 10 ani, că, practic, sunt neschimbaţi…

Şi mă gândeam, Andra, poate că noi, profii, suntem, de fapt nemuritori, ca statuile; acum doar, asemeni statuilor din vechime, suntem coloraţi, apoi, treptat, treptat, Timpul ne va decolora, până când ne vom albi de tot, aşa cum albite sunt, toate, la Catedrala din Rouen…

Iată şi un cadou pe care l-am furat de pe blogul d-lui Gabi Ursu: o colecţie de haiku-uri!