200
Întâmplarea face ca al 200 lea post al meu să fie de ziua Andrei!!!
LA MULŢI ANI ŞI BUNI, ANDRA!!!!
Cuvinte nu sunt de spus… orice am spune, s-ar topi, ca zăpada de martie…
Poate te vei supăra, poate nu, dar eu, de ziua ta, mi-am amintit de prima ta zi de şcoală, de mamaia, tremurând de emoţie în spatele tău…
S-ar fi bucurat enorm astazi, o, daa!
Eşti pe cel mai bun drum dintre toate, pentru că e DRUMUL ALES DE TINE, roagă-te să fie frumos şi blând!!!
Şi ele au un suflet
În “săptămâna Andrei” îi voi îndulci inima cu nişte imgini pe care le-am căutat aseară… e vorba de modul cu totul cald în care ea vede animalele (nu ascund că suntem de acord!!): şi ele au un suflet! Şi ele comunică, şi pe ele le doare, şi ele tresar în somn, şi ele se tânguie… fie că sunt căţei…
…fie că e Jar…
…fie că e Ajax…
…căţeluşa de lângă curtea bunicilor…
…Max, câinele prietenilor noştri…
…iezii de la bunici…
…Sacha şi iepurilă din centrul Rouenului…
…toate au un suflet, aşa simplu cum e şi, peste un timp, se transformă şi ele în statui şi în exponate de muzeu, dar asta e partea care doare şi noi acum nu trebuie să simţim durere…
Andra, profii şi statuile
Acum un an, Andra ieşea prima dată din ţară şi deschidea ochii, uimită, nu de culoarea, ci de cât de familiar îi era totul în Occident, un fel de Acasă, care nu a complexat-o, cum îndeobşte se întâmplă, ci a linistit-o, a binedispus-o.
Profii sunt mai zâmbitori când ies de la catedră, aşa că m-am amuzat să caut şi să o surprind cu fotografii făcute cu profii ei…acum că se apropie ziua ei, nu o zi ca oricare alta, ci MAJORATUL… LA MULŢI ANI BUNI, ANDRA!!!
Cu d-na Mariana Constantin şi cu încă cineva, undeva, prin Austria.
Cu d-na Maria Dolniceanu.
Cu istorienii Tana şi Nelu Onofrei, la Reims.
…ori la Metroul parizian, alături de prof. de chimie, d-na Mihaela Prăjinaru.
Zilele trecute, Andra imi povestea că a purtat o discuţie cu un fost elev al Laurianului şi, evident, fiecare împărtăşea celuilalt ce profi are şi cum mai sunt ei… Ideea era că Andra a descoperit că şi acela a avut ACEEAŞI profesori, acum vreo 10 ani, că, practic, sunt neschimbaţi…
Şi mă gândeam, Andra, poate că noi, profii, suntem, de fapt nemuritori, ca statuile; acum doar, asemeni statuilor din vechime, suntem coloraţi, apoi, treptat, treptat, Timpul ne va decolora, până când ne vom albi de tot, aşa cum albite sunt, toate, la Catedrala din Rouen…
Iată şi un cadou pe care l-am furat de pe blogul d-lui Gabi Ursu: o colecţie de haiku-uri!
Doar vântul valsează la Casa Sofian…
…doar vântul mai bântuie şi tinerii din Laurian, pe care i-am sfătuit să fotografieze, cât încă mai e în picioare, Casa Sofian, monument cu totul special din Botoşani. Despre ea va vorbi , mult mai avizat, Dumitru, eu doar vreau să remarc ceea ce, încet, încet, devine o “tradiţie” pentru laurieni: salvaţi oraşul, prin aparatul foto…
Şi aşa, nu sunt sigură dacă, restaurată, casa va fi mai frumoasă decât e acum, în ruină. Pe aceeaşi stradă cu ea, alte case boiereşti de secol 19 au fost practic distruse de “restauratorii” veseli, plătiţi de iubitorii de manele… Aşa că n-o să mă lamentez, ar fi bine s-o preia Mitropolia, cum se aude, numai să sperăm că au meseriaşi tocmiţi!
Până una , alta, Andra şi colegii ei, George şi Emil, au vizitat Casa Sofian şi au fotografiat-o cu dragoste! Bravo vouă!
Sugestii de weekend
Cei care se hotărăsc să renunțe câteva ore la telecomandă pot merge să vadă un film românesc recomandat de Carmen Moraru. Pe aceeaşi temă, un articol al Cristinei Andrieş. Andra Agachi vă invită la teatru. Apoi, vă puteţi ridica privirile către ochii caselor vechi din Botosani, sau puteţi admira ce a mai rămas din Suceava veche, cu Dumitru Agachi; puteţi avea nostalgii cu Ştefana Sava din Canada, ori puteţi accesa şi citi excelentele poezii ale lui Mihai Sava ; puteţi citi proza lui Gigi Rusu sau vă puteţi duce pe blogul unui fost elev de mare clasă al Laurianului, un cercetător inteligent, un scriitor care a avut ambiție, inspirație și norocul de a pleca în lume, exact când a trebuit, Cristi Bădiliță, pe care îl salut…
De asemeni, am descoperit de curând blogul unui minunat om de cultură, Gabi Ursu, probabil că e numele lui, “Gabilutza”, nume de blogger, pe care îl citim cu mult drag şi vi-l recomand şi vouă. Am spicuit din adresele pe care le conţine acest blog şi mi-am notat şi eu cîteva ( a se vedea Secţiunea Blogroll!).
Recomand să reluați și să răsfoiți colecția de Insecte literare a acestui blog, insecte, mai ales FLUTURI, aşezate în blogul-insectar de elevi de liceu şi nu numai… (pictură de S. Dali, foto luată de noi, la Muzeul Dali de la Bruges)
Muzica îngerilor
Le mulţumesc tuturor celor care m-au felicitat de ziua mea şi îi asigur de întreaga mea preţuire!
(Zbigniew Preisner – Van den Budenmayer Concerto en Mi Mineur)
Am ales această prezentare pentru excepţionala compoziţie a lui Zbigniew Preisner, un autodidact polonez de geniu, care a semnat coloana sonoră a multor filme de succes. Patru minute cu Muzica îngerilor!
Crisalida
Ziua de mâine e specială pentru mine; pentru prima dată, mama nu mai e să-mi facă urări, să-i simt buzele serafice, sarutându-mă, îmbrăţişarea blândă, nezgomotoasă…
Tocmai am visat-o şi sunt sigură că, de ACOLO, imi trimite acelaşi surâs, aceeaşi privire albastră şi deschisă, cu aceleaşi gesturi aproape ritualice. Cât timp am stat acasă, preziua naşterii mele era, cronometric, invariabilă… Şuşoteli cu tata, discreţie, faţa lor senină, care fremăta la ideea că mi-au pregătit un cadou… De regulă era ceva modest, cum modestă şi cuminte a fost toată viaţa lor. O pijămaluţă, o bluziţă, nimic preţios, un parfum de care se pricepeau şi de care găseau, apoi flori. Dimineaţa lui 18 auzeam, invariabil, zgomotul voit al celofanului…mama deschidea uşa să mă trezească la şcoală, dar auzeam întâi celofanul, semn că nu uitaseră, că abia aşteptau să-mi facă urările… apoi îmi vine în minte mirosul freziilor. Tata era trimis, de fiecare dată, să cumpere frezii, ghiocei şi viorele. Pentru mine florile acelea au fost cele mai frumoase din lume şi, ca o frumoasă ironie, şi Andrei îi plac nespus freziile.
De mult nu-mi mai place ziua mea… sunt chiar stingheră şi insist la ai mei sa fie discretă, o zi obişnuită, ca toate celelalte. Dacă am remarcat-o acum, e pentru ca să-i aduc un modest omagiu mamei mele. Mi-am amintit de un film văzut mai demult, “La double Vie de Veronique” (Krzysytof Kieslowski), mai precis de excelenta lui coloană sonoră (Zbigniev Preisner) şi de imaginea Crisalidei. E, acolo, o bătrânică, un fel de Bătrâna Timpurilor, care asistă moartea balerinei, apoi, acoperind-o cu o maramă, o renaşte…
Şi mă gândesc ce frumos ar fi să ma mai naşti o dată, mama, ce frumos ar fi să mai aud zgomotul celofanului, în zorii lui 18 martie…
Oameni frumoşi, oameni urâţi…
(FR. Goya, Capricii)
Carieriştii nu mi-au plăcut niciodată! Nu mi-a plăcut neobosita râvnă de slujbaşi ai audienţelor, pe care o depun în schimbul unor lauri de tinichea…
Carieriştii pot fi şi inteligenţi, însă, de cele mai multe ori, inteligenţa lor, atâta câtă e, se pierde în negura efortului de a se urca pe piedestal. Şi efortul lor e maxim, degajă un miros specific, ai de ales: sau îl suporţi, sau te dai la o parte…
Astăzi, când aproape toată lumea ştie exact cât costă un examen în România, oamenilor naivi ca mine, care au trudit câţiva ani la un doctorat adevărat, le este penibil să spună că AU un asemenea examen luat, tocmai pentru că ar putea figura pe o listă, alături de carieriştii de profesie… Aşa că am renunţat la a afişa asta, am renunţat, de pildă a mă implica şi în “cultura botoşăneană”, nu de alta, dar nu mai e loc, de vreo 20 de ani încoace, de fanfaronada şi complezenţa marilor oameni de carieră.
Toate aceste gânduri triste m-au traversat zilele trecute, când am privit amuzată, prosteala “de 8 martie” cu “Gala valorilor feminine”…cu diploma ei numită “Valoarea feminină” cu tot. Aşa cum îndeobşte se întâmplă în aiuritor de plicticosul nostru orăşel de provincie, au urcat pe scenă, de-a valma, doamne de valori diferite, de condiţii diferite, de competenţe şi de subtilităţi diferite… Sigur, la Cultură, de pildă, nelipsita Lucia Olaru Nenati, stindardul de aur al Botoşanilor, alături de tenacea, de modesta şi frumos alcătuita în tot ce face domnă Violeta Budăi Damaschin, de la Casa Iorga. Nici nu pot sa-mi imaginez ce ar putea fi cultura din Botoşani fără limba de lemn a Luciei Nenati… Pot însă să-mi imaginez ce frumos ar fi sa nu ne mai prostim cu aceste confuzii de valori şi pseudovalori, de festivisme de doi bani, care nu ne fac nici mai puternici, nici mai frumoşi, nici mai deştepţi… Preiau, în acest sens, amarul articol al jurnalistei Carmen Moraru despre simplitate şi despre decenţă.
Gazde
Drama a susţinut un al doilea spectacol, sîmbătă 28 februarie în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional din Iaşi, gazda noastră la Simpozionul Naţional “Literatura şi celelalte arte”, primul de acest fel din Moldova.
S-a impus al doilea spectacol întrucît mulţi dintre participanţi nu-l văzuseră, prinşi fiind cu programul extrem de încărcat al Simpozionului.
Durerea a fost că, neavînd sală de spectacol, a trebuit să improvizăm totul, în lipsa luminilor şi a decorului. Chiar şi aşa a ieşit destul de bine şi avem speranţa că vom juca din nou la Iaşi, eventual într-o microstagiune…
Mulţumim gazdelor noastre, personal doamnei profesoare Dorina Apetrei, pentru amabilitatea de a ne fi invitat şi pentru fair play-ul de care au dat dovadă.
Cupele stau pregătite…
Profesorii sunt încîntaţi…
Participanţii la Simpozion au fost un public minunat.
Ioana Guriţă s-a întrecut pe sine.
Felicitări şi Elei Nistor şi lui Ovidiu Ivan, regizorii, prietenii şi pasionaţii noştri susţinători!!!
Viitoarea actriţă Andrada Corlat IAR a primit nominalizare pentru “Cel mai bun rol feminin”!
Linkuri către acelaşi subiect: Dumitru Agachi, Andra Agachi, LaurianDramaClub.
elena agachi
