Între ani…

Între ani stăm cu toţii, cum spunea cronicarul, “sub vremi”. Focul vieţii arde mocnit, aşa ca în soba bunicilor (foto), căldura lui încă ne mai bucură.

Dar să vedem cum au primit blogurile prietene puntea dintre ani.

Drama Club a serbat primul ei  Revelion la liceu. Urmînd linkul, veţi găsi cîteva fotografii…

Andra şi-a făcut un bilanţ, apoi şi-a luat firea căci …se apropie tezele!

Dumitru a fost puţin trist, apoi si-a amintit de Viena şi i-a mai trecut.

Ştefana şi Mihai Sava au fost, pe rînd, nostalgici, analitici, au făcut ce fac toţi românii, au exersat RÎSU-PLÎNSU…

Gigi Rusu scrie despre un om de zăpadă visător, rătăcit printre noi şi-şi petrece noaptea dintre ani cu un Înger.

Carmen Moraru nu se lasă de jurnalism nici de Crăciun, are şi foto de la Humoooor!! Iar Merlinlx are pe blog superbe fotografii de la Ieud, dar şi fotografii ale groazei de la Sighet.

Una peste alta, 2008 a fost un an bun, pe alocuri.

Cu drag tuturor prietenilor noştri!

Veermer, unicul!

Am, faţă de picturile lui Johannes Vermeer o fascinaţie greu de explicat sau de controlat…

“Fata cu perla în ureche”, cu cerceii din perle, se-nţelege, mă reconfortează, ori de cîte ori o privesc. E greu de explicat şi eu nu sunt de specialitate. Voi încerca doar o alcătuire de propoziţii, abia cuprinse de o frază.

Fata lui Vermeer e de condiţie modestă.

O slujnică, se pare. Ori, modul în care ea poartă cerceii împrumutaţi soţiei pictorului e cu totul fenomenal. Perla aceea masivă devine CENTRU LUMII EI, reperul suprem, aşa cum, în viaţă, avem fiecare cîte un reper. Fie o idee, fie o persoană, fie o revelaţie. Centrul lumii noastre e legat DE CEVA ANUME, mereu evocat ori, cu desăvîrşire trecut sub tăcere. Ea nu are nicio legătură cu arta, de pildă. Perla ei înseamnă IUBIRE. Acel amestec de durere şi de plăcere, de negru şi de alb, de sînge şi ruină. E reperul suprem.

Uneori, amintindu-ne de el, o lumină stranie ni se aşează pe faţă… aşa ca la Vermeer…