Scorpia şi Gheonoaia

(grafică de Fr. Goya)

Ca să completez Galeria Urîtului, pe care singură am deschis-o, ar trebui să vorbesc aici de o creatură malefică, prezentă în multe din basmele românilor: SCORPIA, eventual, varianta ei pornită pe fugărit voinici, Gheonoaia…

Dar, pentru că am mult de lucrat zilele astea pentru şcoală, vă sugerez vouă să încercaţi a le defini pe cele două, ori măcar pe una din variantele propuse de mine…

(Tudor Bănuş, Jurasicart)

Pînă una, alta, citesc din acelaşi Dicţionar de simboluri (CHEVALIER, GHEERBRANT) despre nişte personaje foarte asemănătoare cu scorpiile din basmele noastre: HARPIILE!! “Duhuri necurate, monştri înaripaţi cu corp de pasăre, cap de femeie, gheare ascuţite şi miros puturos, harpiile chinuie sufletele prin tot felul de răutăţi” (p. 119, ed. 1995)

Dacă Balaurul mai poate provoca, cît de cît, mila noastră, poate chiar admiraţia cu care se dedică unei cauze nobile (Păzitor al Pragului!), SCORPIA nu trezeşte niciun fel de admiraţie, ea e REA în chip absolut, e rea pentru că ăsta e sensul vieţii ei, SĂ FIE REA, ce sens o mai fi fiind şi acesta… Citesc mai departe: “Harpiile întruchipează acţiunea viciilor şi provocările răutăţii. Iar vîntul, care singur el le poate alunga, este suflul spiritului.” (p. 120)

(Tudor Bănuş, Sociobiologie)

… Aşadar o salvare există, o speranţă se întrevede: VÎNTUL, ADICĂ SPIRITUL, spiritul liber şi spiritul frumos, el singur poate vindeca de RĂU!!!