Al treilea val…
Al treilea val din proiectul nostru “Cultura la-ndemînă” cuprinde secţiunea IDENTITĂŢII… Evident, elevii sunt chemaţi să afle CINE SUNT EI CU-ADEVĂRAT… Şi, pentru un răspuns cumva ALEGORIC, vor sonda Trecutul sau se vor ipostazia în el…
(Claudia, X G)
Uneori, vor găsi o iluzie negră, alteori, o frumoasă proiecţie…
(Alina, XG)
(Monica, XG)
Psihologii vor observa că, constanta tuturor e CARTEA sau PĂRINŢII, cînd e vorba de nostalgii.
Oricum, au cum să se regăsească, au cum şi pot!!!
Scorpia şi Gheonoaia
(grafică de Fr. Goya)
Ca să completez Galeria Urîtului, pe care singură am deschis-o, ar trebui să vorbesc aici de o creatură malefică, prezentă în multe din basmele românilor: SCORPIA, eventual, varianta ei pornită pe fugărit voinici, Gheonoaia…
Dar, pentru că am mult de lucrat zilele astea pentru şcoală, vă sugerez vouă să încercaţi a le defini pe cele două, ori măcar pe una din variantele propuse de mine…
(Tudor Bănuş, Jurasicart)
Pînă una, alta, citesc din acelaşi Dicţionar de simboluri (CHEVALIER, GHEERBRANT) despre nişte personaje foarte asemănătoare cu scorpiile din basmele noastre: HARPIILE!! “Duhuri necurate, monştri înaripaţi cu corp de pasăre, cap de femeie, gheare ascuţite şi miros puturos, harpiile chinuie sufletele prin tot felul de răutăţi” (p. 119, ed. 1995)
Dacă Balaurul mai poate provoca, cît de cît, mila noastră, poate chiar admiraţia cu care se dedică unei cauze nobile (Păzitor al Pragului!), SCORPIA nu trezeşte niciun fel de admiraţie, ea e REA în chip absolut, e rea pentru că ăsta e sensul vieţii ei, SĂ FIE REA, ce sens o mai fi fiind şi acesta… Citesc mai departe: “Harpiile întruchipează acţiunea viciilor şi provocările răutăţii. Iar vîntul, care singur el le poate alunga, este suflul spiritului.” (p. 120)
(Tudor Bănuş, Sociobiologie)
… Aşadar o salvare există, o speranţă se întrevede: VÎNTUL, ADICĂ SPIRITUL, spiritul liber şi spiritul frumos, el singur poate vindeca de RĂU!!!
Laurul, Balaurul
După J. Chevalier şi A. Geerbrant (Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucureşti, 1994), BALAURUL sau DRAGONUL este UN PĂZITOR AL PRAGULUI. “Pragul” e o comoară sau o frumoasă fată (tot o comoară, va să zică!) sau, se spune că ar păzi însăşi NEMURIREA. Ca semn nefast, demonic, balaurul se identifică cu Şarpele.
(Marcel Chirnoagă, Puterea Şarpelui)
Dragonul, ca şi fratele său, Şarpele – simboluri ale Răului în mitologiile creştine – sunt învinşi de un Ales pe măsură: Sf. Gheorghe sau, în unele reprezentări biblice, de însuşi Isus.
(M. Chirnoagă, Sf. Gheorghe)
Cel ales să distrugă Răul arată, după cît am putut eu vedea, într-un fel standardizat… Dacă Balaurul are diverse întruchipări, care de care mai terifiantă, ei bine, ALESUL e totdeauna frumos, e tînăr, e zeu… Misiunea lui e sacră, el e pe măsura teribilei fapte, e Eliberatorul…Ba, uneori, e purtătorul Rozei, într-o trimitere subtilă la misterele alchimiştilor.
(Grafică de S. Dali, pe care noi am fotografiat-o la Muzeul Dali de la Bruges)
(Grafică de M. Chirnoagă)
Modul odios în care e reprezentat balaurul trebuie să trezească în privitor o imensă satisfacţie. Răul va fi învins, Frumosul Zeu va triumfa…
Şi totuşi… mie nu mi se pare astfel!
(Sculptură de Dali, la Muzeul din Bruges)
Pe cît e de schematic reprezentat Frumosul Eliberator, pe atît e de personalizat Balaurul. Încît efectul estetic este exact pe dos… Nu ştiu dacă aţi observat, privirile noastre întîrzie mult asupra monstrului şi APROAPE DELOC ASUPRA ZEULUI! Balaurul nu e numai Monstrul din Lume, ori din noi înşine, e, deopotrivă o VICTIMĂ! ori, la vederea înfrîngerii lui, aproape că satisfacţia dispare. Aşa aş interpreta, de pildă, schematica reprezentare din această biserică din Bruxelles, în care balaurul e redus la misiunea lui, aceea de victimă plîngăreaţă, în timp ce Sfîntul e reprezentat ca un Făt Frumos impasibil şi, aş spune, cu totul insensibil. (Dumitru are, aici, altă teorie!)
Sigur, se poate comenta la nesfîrşit, vechiul clişeu cu victoria Binelui asupra Răului… Ajung însă a nu mai putea discerne cu siguranţă nici cît de bun e Binele, nici cît de rău e Răul…
(Bronz de Dali, Bruges)
Balaurul nu este, se ştie, numai simbol nefast. În mitologiile orientale i se atribuie talentul de a produce “băutura vieţii fără de moarte”, e “putere cerească, ordonatoare şi creatoare”, guvernează ritmurile vieţii şi forţa lui este enormă…
Ceaţa
Ceaţa a cuprins, treptat oraşul. S-a făcut stăpînă pe străzi, pe copaci, pe maşini, peste tot…
Ceaţa e în mintea unora, atunci cînd îşi alimentează tot ce înseamnă sentiment negativ…
Ceaţa poate fi în fiecare. Ceaţa izolează. Ceaţa ascunde…
Răul numit CEAŢĂ se naşte mereu…
Atunci cînd nimic nu mai e de făcut, RĂUL poate să fie făcut!
Sub toate formele lui… de la o delaţiune minoră, la o batjocură majoră…de la o invidie flască, la o catastrofă…
Poate că niciunul dintre marii pictori nu a avut organ pentru a percepe RĂUL, aşa cum Goya l-a avut…
Colegi care se “toarnă”, într-o voluptate a prefăcătoriei, profesori care-şi urăsc elevii, doar pentru că sunt altfel decît ei, politicieni care plătesc la partid pentru un loc pe liste, şefi care-şi persecută subalternii, săraci care mor de foame , bolnavi fără speranţă, gura nesătulă a tîrgului…
Răul nu are bariere… nu are nicio normă, nicio limită! se naşte din el însuşi, ca Pasărea Phoenix…
De după fiecare zîmbet se întrevede caria neagră a Răului…
De după fiecare grimasă, tristeţea şi singurătatea…
Poate că ceaţa se retrage de mîine…
Drama Veche
Priveam nişte fotografii mai vechi, cu Drama cea Veche…
De oriunde ar fi, ele descriu o atmosferă.
O atmosferă pe care numai un climat de libertate o poate crea.
Şi acest tip de climat e normă în Laurian.
Răspuns pentru “Monte Cristo”
Un domn din Franţa, fost absolvent de Laurian, îmi scrie şi aleg această formulă de a-i răspunde. Probabil aţi terminat în 1973, la clasa d-lui profesor Mihai Tironeac. Există în Laurian o Istorie a Liceului, scrisă de colegii mei, Ioan Onofrei, Sorin Nistorică şi Ioan Mihai, profesori de istorie. Volumul e admirabil şi conţine multe documente, între care anuare, fotografii… ÎL puteţi procura de la noi, prin poştă. Vizitaţi site-ul liceului: www.laurian.ro !
PS
Îl salut acum şi pe Andrei Irimia , din California! Cum să nu-mi amintesc de tine?
“ Stimata doamna profesoara,
Salutari din San Diego, California! Au cam trecut zece ani de cand ne-am vazut ultima oara… Tocmai am gasit blogul dvs. si m-am bucurat foarte mult sa va vad pe internet si sa revad liceul nostru in imagini recente. Observ ca sunteti foarte naturala in mijlocul elevilor, in privinta asta nu v-ati schimbat deloc! Sper sa putem sta la curent!
Cu drag,
Andrei Irimia (la A.T. Laurian intre 1996-1998, profil limbi straine)”
Post-post-post moderne
Nu mor după statisticile de pe blog, dar uneori le consult, mai ales mă interesează criteriile căutării, date de “termenii motorului de căutare”…
Ei bine, ce poem post post post modern s-ar putea face cu ciudăţeniile pe care le caută unii!
Unul caută “bătrîni care dorm”, iar altul e avid după “demon aripi rupte”!!
Altul vrea musai “imagini dealul cu fluturi”, în timp ce altcineva doreşte “statui la-ntîmplare”!
O domnişoară ar dori “peruci şi mese”, un pervers, probabil, ar vrea să găsească “cîini care ştiu să lingă”!!!
Altul, foarte doct, vrea de-a dreptul “picturi pe aripi de viitor”, o mamă ecologistă, cred, caută “copilul şopîrlă”, iar un tînăr revoltat caută “agresivitatea arhitecturală”.
O tînără simpatizantă a colecţiei noastre de fluturi ar comanda “fluture mov cu negru”, în timp ce un poet ar dormi “somnul albastru”…
Ce ar mai putea să caute?? Înger monstruos, cal cu copite de fulgi, cordoanele ombilicale ale scarabeilor, tava vieţii, ornată cu ghirlande de ocazie… Oricum, realitatea bate imaginaţia!!!
(picturile: Salvador Dali)
Fotografia
Proiectam, cu elevii mei, tot felul de pozne fotografice şi nu numai… Le explicam cît de important e să te situezi în Frumos, sub toate formele lui… Au priceput şi au trecut la fapte. Fotografiile lor mă încîntă şi încîntă pe mulţi dintre cei care nu vor să ignore munca lor.
Acum avem alt plan… I-am rugat să-şi facă fotografii cu chipurile lor, în diverse ipostaze, dar care sa TRANSMITĂ ceva, o stare, o idee, o insingurare, orice… O parte din ele vor “echipa” unul din imenşii pereţi enervant de albi ai Laurianului nou..
Şi, probabil, vor rămîne… Mi-am amintit cum arătam noi cîndva…
Fata din ultimul rînd, stînga, cu numele Iordăchescu, eram eu…
Aceştia sunt colegii mei de an…
Sunt fotografii modeste, stăteam cu toţii ţepeni, dar CÎTĂ VALOARE AU ACUM PENTRU NOI!
Laurianul în viziunea oilor
Din punctul de vedere DEVIANT al oiţelor care traversează prin faţa liceului, Laurianul e o clădire maaare şi galbenă, cam veche, cu pereţi comestibili, fiind din paie… Alături de ea s-a făcut o clădire mai maaare, albă, complet necomestibilă.
“Problema frumoasă e că celălalt Laurian, cel vechi, o să să fie dărîmat cu totul, acum că există ăsta mai nou… ” AŞA VORBESC OILE, CÎND TREC PRIN FAŢA LICEULUI şi aşa spune şi Gura Lumii acestui tîrg de provincie în care ne îngropăm cu totul…
PS Bîrfa e absolut AUTENTICĂ! Imaginaţia mea e prea săracă să o fi inventat!
PPS Hai să fiu mai explicită, pentru cei care mi-au scris şi m-au întrebat daca e adevărat…
Acest post e un pamflet la adresa celor din tîrg care confundă ideea de a restaura Laurianul vechi cu aceea de a-l dărîma.
Deci, pe româneşte… NU, LAURIANUL VECHI NU VA FI DĂRÎMAT!!!
DOAR NU ÎNCETEZ A MĂ MIRA CUM FUNCŢIONEAZĂ MECANISMUL ACESTA ATÎT DE COMPLICAT, CARE E BÎRFA!!!
Între ani…
Între ani stăm cu toţii, cum spunea cronicarul, “sub vremi”. Focul vieţii arde mocnit, aşa ca în soba bunicilor (foto), căldura lui încă ne mai bucură.
Dar să vedem cum au primit blogurile prietene puntea dintre ani.
Drama Club a serbat primul ei Revelion la liceu. Urmînd linkul, veţi găsi cîteva fotografii…
Andra şi-a făcut un bilanţ, apoi şi-a luat firea căci …se apropie tezele!
Dumitru a fost puţin trist, apoi si-a amintit de Viena şi i-a mai trecut.
Ştefana şi Mihai Sava au fost, pe rînd, nostalgici, analitici, au făcut ce fac toţi românii, au exersat RÎSU-PLÎNSU…
Gigi Rusu scrie despre un om de zăpadă visător, rătăcit printre noi şi-şi petrece noaptea dintre ani cu un Înger.
Carmen Moraru nu se lasă de jurnalism nici de Crăciun, are şi foto de la Humoooor!! Iar Merlinlx are pe blog superbe fotografii de la Ieud, dar şi fotografii ale groazei de la Sighet.
Una peste alta, 2008 a fost un an bun, pe alocuri.
Cu drag tuturor prietenilor noştri!
Veermer, unicul!
Am, faţă de picturile lui Johannes Vermeer o fascinaţie greu de explicat sau de controlat…
“Fata cu perla în ureche”, cu cerceii din perle, se-nţelege, mă reconfortează, ori de cîte ori o privesc. E greu de explicat şi eu nu sunt de specialitate. Voi încerca doar o alcătuire de propoziţii, abia cuprinse de o frază.
Fata lui Vermeer e de condiţie modestă.
O slujnică, se pare. Ori, modul în care ea poartă cerceii împrumutaţi soţiei pictorului e cu totul fenomenal. Perla aceea masivă devine CENTRU LUMII EI, reperul suprem, aşa cum, în viaţă, avem fiecare cîte un reper. Fie o idee, fie o persoană, fie o revelaţie. Centrul lumii noastre e legat DE CEVA ANUME, mereu evocat ori, cu desăvîrşire trecut sub tăcere. Ea nu are nicio legătură cu arta, de pildă. Perla ei înseamnă IUBIRE. Acel amestec de durere şi de plăcere, de negru şi de alb, de sînge şi ruină. E reperul suprem.
Uneori, amintindu-ne de el, o lumină stranie ni se aşează pe faţă… aşa ca la Vermeer…
Comentarii recente