Spinări adormite printre ape (Dumitru Agachi)

 

Undeva în albia Moldovei, la Ariniş, lângă Humor, mai în jos de podul pe cabluri, există un  monument de stânci erodate, măsele de piatră, praguri printre ape. E locul unde apă şi stânci, yin şi yang, par a fi prinse într-un dans geologic. 

Unul dintre spectacolele plenare ale naturii este apa montană. Sunt transparenţe subtile şi voaluri de spumă discretă în trecerea unui firicel de ape peste pietre. Curgerea aceasta, cu tăria ei care sfarmă piatra, este eternitatea însăşi.

Sigur că pot fi întâlnite locuri unde destui dintre noi ar fi copleşiţi de uimire în proximitatea grandorii: pereţi de stâncă, chei abrupte tăiate ca o infimă fantă între lumi, cratere greu de străbătut unde se ciocnesc munţii în capete.

Un simplu prag, în care spectacolul se naşte chiar din copleşitoarea discreţie a tensiunilor sale intime e mai anevoie de perceput. Însă în acel loc, în care te opreşti poate absent, apa pare a avea densitatea mătăsurilor şi ritmul de toacă la ruga de seară, spusă pe şoptite pe care, cu privirea dusă departe, n-o auzi.  E doar un loc, praguri discrete, spinări telurice adormite printre ape…