Poduri celeste pe Sena (Dumitru Agachi)

Frisonul trecerii prin pasaj, întunecarea subită şi cufundarea ca într-o oglindă care te absoarbe, m-a cuprins sub podurile Senei. E dintr-o dată un alt aer, parcă mai dens, curentul apei loveşte cu putere în piloni şi preţ de o secundă poate, atât durează, te afli între lumi: apă şi cer, sus şi jos, nocturn şi diurn contopite.

Spre a nu fi singur, îngerul, păzitorul trecerii, te însoţeşte în starea sa de repaus eternizat la scara umanului unde, nu-i aşa, panta rhei şi iluzia trecerii închid totul, sub arcul podului se curbează timpul.

Înălţarea spre văzduh e cât se poate de perceptibilă prin coloanele de capăt ale Podului Alexandre III. Panglica de metal a arcului, de 110 m, pare suspendată prin baterea de aripi a fiinţelor celeste, caii înaripaţi. A fost construit între 1897 – 1900 şi inaugurat odată cu Expoziţia Universală, iar prima piatră a fost pusă de ţarul Nicolae al II-lea. Este diorama inedită a stilului 1900.

Pare incredibil că dantelăria atât de fină a arcelor metalice pot susţine Passerelle des Arts, exilul lacustru al buchiniştilor. A fost primul pod metalic pe Sena la Paris (1804).