Art nouveau – timpul suspendat (Dumitru Agachi)

 

 

Plecările sunt poate încercarea personală de suspendare a timpului. Acel ex-curs te trimite, în fapt, într-un alt timp. E mai perceptibil decât acel alt spaţiu pe care îl străbaţi.

Contactul meu cu Art nouveau a fost unul livresc, deşi în Botoşani, de pildă, sunt câteva edificii de surprinzătoare sugestie.

 

Însă insolitul Stil 1900 m-a copleşit la Budapesta, la celebrele terme Gellért şi mai apoi la Viena. Acolo am întâlnit şcoala, teoretizarea, conceptul şi materializarea lui într-un parfum vizual senzual şi fin, discret şi totuşi atât de învăluitor: albul şi culorile luminoase, omniprezenţa auriului, frunzele stilizate ale faţadelor – decorativism fitomorf cu impresie de iederă de aur într-o toamnă străvezie – reflexiile din translucidul vitraliilor.

Clădirea Secession,  de la Viena, a fost construită la 1898 de arhitectul Joseph Maria Olbrich. Ceea ce a stârnit furtuna în percepţia estetică a epocii şi apoi a fost denumită candid şi afectuos de către vienezi, privindu-i cupola, „varza de aur”, expune deasupra intrării teza mişcării: „Der Zeit ihre Kunst. Der Kunst ihre Freiheit.” (Fiecărui timp arta lui. Artei, libertatea.)

E remarcabil sincronismul acestui concept într-o altă capitală, la Bruxelles. M-a cuprins fără  rest senzaţia de artă liberă, neosificată şi unduitoare, ruptura de arhitectura pastişă a stilurilor vetuste. E notabil că peste 1000 de edificii din Bruxelles, multe simple case, sunt creaţii în stilul 1900.

 

Clădirea vechiului magazin Old England, în care astăzi este Muzeul Instrumentelor Muzicale, a fost construită în anii 1898 – 99 de arhitectul Paul Saintenay, care a realizat, surprinzător, puţine clădiri art nouveau.

E o construcţie din metal, tocmai în ideea noii arhitecturi de a exploata, în beneficiul funcţionalului, disponibilităţile pe atunci noilor materiale – fonta, oţelul laminat în profile, sticla – deschizând faţadele şi spaţiile interioare spre a le conferi, generos, lumină şi fluiditate.

Formele vaporoase, umbrele şi transparenţele au luat locul opacului, densului, pietrei în genere. Pe o latură a faţadei o fleşă gotică stilizată, din fier forjat, pare jocul de tuşe curbe ale unei pictograme, poate, totuşi, prea barocă.