În praful uitării

Cu siguranţă, nu ne dăm seama… Doar ne trezim dintr-o dată surprinşi, răsfoind un album cu fotografii… Cine e tînăra aceea simpatică, a cui să fie privirea plină de bucurie, de întristare, de plictiseală sau cine ştie de ce încă?

Habar nu mai avem ce anume ne trecea prin cap atunci… Poate că un gînd de genul „Hai, fă mai repede fotografia, mi-e foame şi vreau acasă!” , ori, „Doamne, încă o fotografie, nu aveam chef de ea!…” sau „ E obsedat de fotografii şi nu se gîndeşte să trăiască clipa!”…

Uităm în timp record, uităm totul, uităm mirosul sentimentelor, al Trecutului, al Vieţii noastre întregi… Ce ne-am face fără ele, fără fotografii? Fiinţa noastră profundă răsare din liniile fotografiilor, oricum ar fi, oricît de bine sau rău îi stă pieptănătura, hainele, oricît de demodată, de grăsulie, de slabă, de nepotrivită, oricum ar fi, e varianta noastră mai bună… Ne face plăcere să o avem, e mai tînără, ARE MARELE AVANTAJ!

M-aţi provocat, dragii mei, cu comentariile voastre, pentru care vă mulţumesc, să reiau cîteva albume de fotografii, să vă caut, să încerc a-mi aminti… Trecutul îmi izbeşte cu putere întreaga fiinţă, vă recunosc, vă aud rîsetele, vă simt energia minunată, vă ascult „poantele” (care vouă vi se păreau bune!!), reactualizez cu precizie împrejurările… Şi eu, care credeam că n-o să mai ţin minte… Vouă, dragii mei, aceste cîteva secvenţe, să vă fie benefice, să vă bucure, să le desprindeţi şi să le aşezaţi în încăperea curată a fiinţei voastre, să le salvaţi… din praful uitării!

 … acum…să fie 14 ani?

Eram aproape de vîrsta voastră, Andra a crescut printre voi, copil de trupă al Laurianului…

Iulian, Edi, Marcel??