Comentarii pentru: “La umbra unui crin…”

de: elenaagachi

elenaagachi — Thu, 24 Apr 2008 10:56:17 +0000

Draga Stefana,
Scrie-ne oricind, cit vrei si ce vrei… Scrie-ne despre exsperienta voastra acolo, ar interesa si pe altii, pe cei citiva prieteni dragi care vin aici, pe blog, sa mai citeasca…
Blogul acesta poate fi si o scena, un fel de colocviu, sa vina fiecare sa dezbata… Atitia isi dau cu parerea despre tot si dspre toate… Noi de ce nu ne-am da-o??
Te astept cu mult drag,
Andreea

de: Shtefana

Shtefana — Thu, 24 Apr 2008 05:13:53 +0000

Draga Andreea,

Stiu ca stii si stiu ca stii ca stiu…Cind complicitatea exista nu mai e nevoie de explicatii. Doar ca am si eu obsesiile mele. Deh…virsta!…

Itzi multumesc ca imi dai ocazia sa scriu, sa povestesc, sa impartasesc…Si itzi mai multumesc ca esti acolo la 3:45 dimineata raspunzindu-mi.

Cu mult drag,

Shtefana

de: elenaagachi

elenaagachi — Thu, 24 Apr 2008 03:45:55 +0000

Stefana,
stiu ca ne intelegem si stiu exact ce vrei sa spui. Nu as dori sa se creada ca sunt contra operei, de altminteri fascinante, a lui Cioran… Vorbeam doar de ce el nu a mai venit acasa, de asta vorbeam.
In rest, citim cu mult drag tot ce scrii… Sunt convinsa ca ai multe lucruri minunate sa ne spui. Eu mai am o terorie, pe care tot o impartasesc copiilor mei, la scoala: de ce sa plecati, dragilor, daca toti vreti sa plecati, cui o sa mai ramina tara asta?…
E convingerea mea ca , desi greu, cum stim cu totii, ar trebui sa rezistam, sa o facem noi, cei de aici, voi, cei de acolo, dar asa de aproape de noi, totusi, s-o facem sa EXISTE! Tara e in suflet, dar e, fir-ar sa fie, si sub talpile noastre…

de: Shtefana

Shtefana — Wed, 23 Apr 2008 23:47:03 +0000

A fost o zi extrem de grea si simt puternic oboseala care staruie in carne. Dar e totusi o oboseala buna, cum si ziua a fost buna. Ajunsa acasa, a deschide calculatorul a devenit de mult o rutina careia nu ma pot smulge. In ultimele zile, insa, o fac cu o febrilitate crescinda, caci a inceput sa ma incinte nemaipomenit dialogul acesta inceput poate din joaca destinului.
Citind raspunsul tau am realizat ca am lasat, poate, impresia ca exilul e doar rupere amara, fara intoarcere si fara speranta regasirii. Nicidecum, caci ne vom intoarce cu siguranta intr-o zi si ne vom bubura de multe regasiri acolo.
Dar nu despre asta as vrea sa-tzi vorbesc, caci nu vreau sa acaparez blog-ul acesta cu pseudo-tragedia plecarii nostre din tzara…Sintem prea mici noi ca asta sa reprezinte mare lucru. In fine…

Vreau doar sa-tzi marturisesc ca nu stiu cum a murit Cioran. Eventual asa cum spuneai, uitind, uitind pina si cine este…Foarte probabil, singur si foarte probabil, trist. Nici nu se putea altfel. Mi-e greu sa mi-l imaginez parasind lumea aceasta cu detasare. Pariul lui Pascal trebuie sa-i fi oferit oarecum de furca, daca nu certitudinea Iadului dupa moarte…

Nu stiu insa mai nimic din toate astea…

Mi-aduc aminte de interviurile luate de Liiceanu lui Cioran, in camera mizera din Paris. Zareai, in fundal, un sertar caruia ii lipsea minerul, acesta din urma fiind inlocuit cu o simpla atza. Mi-aduc de asemeni aminte si de scrisorile catre fratele lui, Aurel Cioran, sint pline de tot felul de liste si listisoare, care de care mai mizere, de cele mai multe ori, haine cumparate cel mai probabil dintr-un magazin de vechituri si trimise celor de acasa…

Pina si mormintul din cimitirul Montparnasse depune marturia mizeriei: oarecum stingher si saracacios, itzi ia ore sa dai de el, ca si cum dinadins s-ar ascunde…

Nu stiu cum a murit Cioran…
Am sa -zti povestesc insa o mica intimplare, petrecuta intr-o librarie dinMontreal (o sa ma straduiesc sa o fac scurta…). La sfirsitul unei zile de cursuri, m-am oprit la aceasta librarie, intre doua metrouri, in drum spre casa, ca sa-mi fac un mic cadou. Caci fusesem cuminte in ziua aceea, vorba povestitorului…Am cumparat trei carti de Cioran. M-am dus sa le platesc si baiatul de la casa, cu sigurantza un student care muncea ca vinzator sa-si plateasca studiile (aici 90% dintre ei fac asta), mi-a spus, sau mai degraba mi-a strigat:”Cioran!!! – pronuntzat, evident, Sioran, cu un a nazalizat la sfirsit)…- Génial!!Vous avez fait un excellent choix, Madame! Ce gars est vraiment, vraiment génial!! Avez-vous lu “Précis de décomposition?…”Si uite asa nu mai contenea tinarul…Impresionata de entuziasmul lui aproape bolnav, am simtit cum colturile gurii mi se deplaseaza destul de repede spre urechi, in timp ce ii raspundeam – in gind, desigur, caci mi-era imposibil sa strecor vreun cuvint – “Mais oui, mais oui…je le sais…’

Nu stiu cum a murit Cioran…Nu stiu daca e in Iad sau in Paradis…Stiu doar ca atunci, in librarie, am simtit un iz de crin…Si am fost tare fericita in ziua aceea.