Demonul alb

 

Cine nu a auzit de ciudatele şi poeticile “gargouilles” de la Notre Dame de Paris?

Animale fabuloase, ce par înspăimîntătoare, în esenţă doar nişte burlane prin care se scurge apa de pe imensele catedrale… Imaginaţia medievalilor a luat-o razna prin secolul XIII, cînd a alăturat burlanelor de care vorbim, în diferite forme, nişte statuete, cu rol pur decorativ, pe care, prin asimilare cu primele, le numim, cei mai mulţi dintre noi, tot “gargouilles”. Ei, bine, un francez adevărat îţi va spune, probabil, că acestea din urmă nu sunt decît nişte HIMERE. Demoni albi, în majoritate, de toate mărimile, cît mai înspăimîntători cu putinţă, exprimînd varii atitudini. Rolul himerelor este unul paradoxal: demoni fiind, ele au esenţa răului pe care însă îl ignoră; apărători ai spaţiilor sacre (biserici, catedrale), himerele sunt, ca şi măştile de Anul Nou de pe la noi, în fond, nişte entităţi pozitive, gardieni de temut, mai ales cînd bate vîntul printre crenelurile catedralelor, ele şuieră, îndepărtînd duhurile necurate. Ce poate fi mai urît şi mai detestabil decît un demon? Un alt demon, Demonul alb, gardianul fără nume…

Himerele – gargouilles au devenit, în lumea comercială în care ne învîrtim, obiecte-kitsch, găsibile prin vitrine, reperezentînd spiritul francez pentru călătorul mediu… Sărmanii demoni din ghips, reprezentări banale ale Demonului Alb.

 

Foto: sus, himere de la Notre Dame de Paris (sursa: internet); jos, foto luată de noi, o vitrină din Strasbourg.