Birjarii fantomă

 

Viena, noaptea…

Vitrine, lume multă, statui vii, cîntăreţi ambulanţi, cerşetori, lumini feerice, străduţele strîmte – pasiunea pierduţilor de lume…

Într-un colţ, chiar lîngă Catedrală, e locul în care aşteaptă birjarii. Caii lor înzăuaţi sunt plictisiţi de bliţurile aparatelor foto, muşcă furioşi zăbalele, dornici de ducă, dar cum să pleci, cînd o mică excursie e 100 de euro şi nimeni nu se încumetă? Caii scutură straşnic din copite, sunt sătui de aşteptare în noaptea ce nu se mai termină. Stăpînii i-au învelit cu frumoase veşminte, acum stau lîngă cai, adunaţi, şi mai derulează o bîrfă… Hainele lor negre ajung la pămînt şi, cum stau aşa grupaţi, seamănă cu personaje himerice din Kafka, din filmul acela extraordinar după romanul lui, „Procesul”. Fiinţe prelungi, în negru, cu pălării rotunde şi cu boruri scurte, şoptind pe limba lor probabil lucruri banale, de-ale birjarilor.

 Par nişte stafii coborîte, pentru o clipă din trăsurile alb-negre. Aburul gros din nările îngheţate ale cailor îi învăluie.