Parfum de romanţă

Puţini români ar putea crede că în imagine e doar un restaurant dintr-o veche casă din Strasbourg…

E aproape un muzeu viu, cu lumînărele şi briz-brizuri, cu lămpiţe romantic împrăştiate peste tot, până şi afară, pe toate mesele. Pînă la un punct, totul e de o banalitate absolută, locul e curat, ferestrele – luminoase, mesele sclipesc în albul şervetelor apretate, nimic i-realizabil!

Da, dar OAMENII! Ei, aici mai discutăm puţin… Oamenii care intră sunt delicat şi bine îmbrăcaţi, o invitaţie la restaurant echivalează cu o cerere în căsătorie, totul e dichisit, parfumat, spilcuit! Se vorbeşte în şoaptă, undeva, în surdină, o melodie de Vivaldi face din seară o eternitate! Clinchetul abia auzit al farfuriilor e în consonaţă cu decorul. Un chelner excesiv de politicos pluteşte prin atmosferă. Câţi dintre voi nu aţi visat la o astfel de seară? Şi totuşi SE POATE, nu aici, neapărat, dar AZI, ACUM, PE TERRA! să spunem, la Strasbourg, la Viena, aiurea! Poate chiar şi la noi, poate undeva pe Copou, în Iaşi, într-o casă veche din Codrescu, doar dacă s-or fi lăsat de fumat clienţii de acolo…